O mamă, dulce mamă!

 În memoria mamei mele, Ioana(Oița) Preda

O mamă, dulce mamă, azi noapte te-am visat,

Aveai vechea năframă -  înger imaculat,

Mămica, sora mea Mariana și eu, la botezul nepotului meu Bogdan - 1980

 Ai devenit în ceruri, te-am așteptat în vis,

Făptura ta de doruri și fără compromis,

Mi se arată-aievea, făptura-ți diafană,

Ce nu știa ce-i lenea, la toți ne făcea hrană,

As în gospodărie, de flori îndrăgostită,

Tu nu avei mândrie, doar vocea potolită,

Ce ne mustra-n blândețe, cu vorba potrivită,

Acum la bătrânețe, erai de toți iubită;

Sunt sigur că-n suită, cu Fiu și Tatăl ești,

Of, mama mea iubită, desprinsă din povești

La crucea ta vin astăzi, Lumină să-ți împart,

Cu pas spășit pe străzi, azi sufletu-l simt spart;

Cu multă evlavie la poza ta privesc,

Rememorez când vie, ți se părea firesc

Să-mparți dumicătura cu cei sărmani și triști,

Să nu cunoști ce-i ura – mi-e greu să nu exiști,

Căci dragostea de mamă, e unică sub soare,

Ea nu cunoaște teamă și e răzbătătoare,

Nu-i condiționată de viață și-ntâmplări,

Ea poate fi purtată de vânturi peste mări

Te simte chiar departe, ți-e bine, sau ți-e rău,

Și-așteaptă câte-o carte, că-i place scrisul tău,

Căci ea a fost întâia ce te-a-nvățat a scrie,

Tot ea te-a învățat, ce este-o poezie,

Ea te-a luat în brațe când trist și abătut

Credeai că doar cu hoațe, pereche ai făcut.

Scriu și te plâng, mămică - în chin te-ai prăpădit,

Căci boala nemiloasă, tot trupul ți-a sleit,

Și-n agonia morții, de sete te-ai uscat

Iar frumusețea-ți pură, în rictus s-a schimbat,

Plâng fiindcă nu concep, de ce Sfânta Treime,

Ți-a dat la chinuri cep și-a vrut să te suprime,

Dar nepătruns e Domnul și fiul său Iisus,

La toate ei știu tonul,  pe buni îi fură sus.

Această poezie, o scriu de dorul tău,

De blânda ta făptură, la bine și la rău,

Icoana ta cea Sfântă o port unde mă duc,

Cu dorul tău fac trântă, de lacrimi îl usuc

Și-acum mă uit la poza cu chipul tău frumos,

De ți-am greșit, mă iartă, tu suflet generos,

Mă rog la Sfântul Tată și Fiul său Ceresc,

Să fii de ei iertată – păcatu-i omenesc,

Din colțul tău de Rai, să-mi vii mai des în vis,

Și-al Îngerilor Crai, așa cum a promis,

Să facă mai devreme, știuta judecată,

Toți morții să îi cheme și omenirea toată.

Să fiu și eu acolo, din nou să te-ntâlnesc,

Să scapi de bătrânețe, să-ți spun cât te iubesc,

Cu toții la olaltă, din nou să-ntinerim,

Din viața nesfârșită, cu toți să ne hrănim.

Te-aștept, te-aștept, mămică, să-mi vii mereu în vis,

Durerea nesfârșită, s-o sting în Paradis –

Iubirea ta maternă s-o simt în jurul meu,

De-a pururi să rămână, precum un curcubeu.