Plouă


Offf, plouă iar, e iar calamitate, deja îmi pare o eternitate
De când tot plouă aprig-sincopat, de multe zile plouă ne-ncetat,
Și stau în casă și mă uit pe geam, cum ploaia bate viguroasă-n ram
De tei ce-a înflorit îmbătător, dar nu pot să-l culeg – e sfidător –

Natura asta cred c-a-nnebunit, plouă din zori și până-n asfințit,
Și-n miez de noapte izbucnește iar, e inundat tot planul funciar,
Vom cumpăra cartofii polonezi, sau din Liban, poate de la chinezi;
Ai noștri stau în sol și se clocesc, păioasele în câmpuri mucezesc,

Doar pești-n eleștee-s fericiți, zburdând de stăvilare ocoliți –
Puhoaiele umflate i-au purtat spre libertatea cea de nevisat
Și bălăriile crescute exploziv, pentru tristețe-acum îmi dau motiv,
Dar mă gândesc cu jind că pe imaș, minuni de ciupercuțe fac mișmaș

Și cresc ca după ploaie cum se spune, doar coșul să îl umplu îmi rămâne,
Când soarele se va ivi din nori, iar vântu-i duce, doar sunt călători,
Vom reveni la viața cea normală și vom lăsa-ndărăt ploaia letală,
Iar eu voi merge-n verdele imaș, cu ochii ațintiți ca un comansh,

Și îmi voi umple coșurile ochi, cu champinioni – le fie de deochi,
Și i-oi aduce în bucătărie, că-s potriviți la bunătăți o mie.
Dar încă plouă, plouă, ce păcat, ropotul ei din vis m-a deșteptat,
Mai am speranțe – nu e un mister, doar după soare eu mă rog la Cer!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog