Ești minunată...

 

Ești minunată-ntre femei și nu-i nici una precum tine,

Ferice-s fiindcă-n anii mei, te-am cunoscut și ne-a  fost bine.

Ești minunată, și nu-o spun, nici temător, nici rușinos,

Tu înger trist, eu un nebun, dar amândoi cu-atât folos

 

În tot ce facem împreună, sau fiecare-n dreptul lui,

Cu viața facem o cunună, zburând spre-naltul cerului

Și tot ce vom lăsa în urmă – tu un noian, eu câteva,

Volume-n care „ca pe sârmă”, noi ne expunem inima.

 

Ești minunată-ntre femei, iar dacă toți te-ar ști ca mine,

Poate că s-ar considera „pigmei” și ne-ar vorbi numai de bine,

Iar „bârna cea din ochi” și-ar scoate și ar privi obiectiv,

Căci omul drept stă și socoate, neperorând fără motiv.

 

Dar asta-i viața-n „Vatra Noastră”, ești denigrat în viață fiind,

Iar mort, precum o samulastră, apreciat vei fi știind,

Că ai ieșit din „jocul” care, se face în „bisericuțe”

Și minți atât de „sclipitoare”, își fac „nevoia” în „tărâțe”.

 

Ești minunată, știi și-o știu – făptură dulce, luminoasă,

Sper că acum nu-i prea târziu, să scapi de boala nemiloasă –

Ești minunată-aș vrea ca pasul, să ți-l redau cu-al meu tribut –

Zile din viața-mi până ceasul, va cerne timpul la trecut.

 

Ești minunată și desfid, întreaga lume pentru tine,

Chiar dacă e vreun „silfid”, ce otrăvit ștreangul ne ține.

Ești minunată și în Cer, prin Îngeri nu ai concurență,

Privirea ta cu-atât mister, cere iubire-n recurență!