Bună dimineața, Soare!

 

Bună dimineața, Soare, sunt bucuros – lucești de zor,

Și fiindcă știi să dai culoare, la tot ce este muritor –

Pe-acest pământ, tot ce-i cu viață, e numai plăsmuirea ta,

Tu umpli câmpul cu verdeață și-n lipsa ta, totul ar sta.

 

Ești darul dat de Dumnezeu, creației lui preferate,

Ce-i omul când se crede zeu, când totul merge ca pe roate,

Dar rușinat de-alunecare, revine iute pe făgaș,

Și-n modestia creatoare, trece la lucru mintenaș.

 

Tu Soare viu, ne încălzești, la trup și suflet cu lumina,

Dar nici măcar nu te căznești, să ne găsești vreodată vina,

Că suntem tot nemulțumiți – ba că-i prea frig, ba că-i dogoare,

Pe Dumnezeu știi să-l imiți și-mparți egal la muritoare,

 

Vigoarea ta și energia, pe care ne-o trimiți în raze,

Numai tu știi ce-i sinergia și n-ai ca Luna-atâtea faze –

Ești totdeauna, viu, statornic și lanurile ni le coci

 Precis pe boltă ca un ornic, la tropice, tu ne sufoci,

 

Iar în ținuturi înghețate, la polii Terrei – drag cămin,

N-apui un an la jumătate și faci din somn, aproape chin,

Faci aurore boreale, cu fluxul tău de radiații,

Ce par atât de ireale, în ochi și suflet, simți ovații.

 

Tu ești „motorul” existenței, civilizației umane,

Dar și dulceața penitenței, la sclavii ce sunt milioane –

Nicicând n-ai încălzit în lume, atâția care-s asupriți,

Și-atâția care să-și asume, rolul ce-i tragic de-obidiți!

 

 

De-aceea, meriți tu o Odă, cum niciodată n-am mai scris,

Chiar de nu e la scris comodă, aș face bucuros și-un bis –

Tu meriți toată prețuirea, deși atâți te cred banal,

În lipsa ta-am avea menirea, de a ne stinge-n mod brutal!