Triste ploi

Cad triste ploi pe urbea înghețată,
Perdele fumurii de ceață fină
Se cern prin ploaia sincopată,
Iar norii-nghit a soarelui lumină.

E totul mohorât și-n suflet doare,
Tristețea e adâncă și amară
Doar poezia-mi dă o alinare,
Scriu la birou – nu pot ieși afară,

Iar toată săptămâna plouă rece,
De parcă cerul e-întristat
Și plânge, fără ca să sece,
Dar n-am ce face, doar constat,

Și mă cufund în vis și poezie,
Colind ținuturi tropicale,
Dau liber frâu la fantezie,
Să scap ușor de ploile letale!

4 comentarii:

  1. Toamna predispune la melancolie. Faine versuri!

    RăspundețiȘtergere
  2. Așa este, Nelu. Cu fantezie, ajungi chiar să îndrăgesti ploaia bacoviană. Optimist așa cum te știu. Mi-a plăcut poezia ta.

    RăspundețiȘtergere