Triste ploi

Cad triste ploi pe urbea înghețată,
Perdele fumurii de ceață fină
Se cern prin ploaia sincopată,
Iar norii-nghit a soarelui lumină.

E totul mohorât și-n suflet doare,
Tristețea e adâncă și amară
Doar poezia-mi dă o alinare,
Scriu la birou – nu pot ieși afară,

Iar toată săptămâna plouă rece,
De parcă cerul e-întristat
Și plânge, fără ca să sece,
Dar n-am ce face, doar constat,

Și mă cufund în vis și poezie,
Colind ținuturi tropicale,
Dau liber frâu la fantezie,
Să scap ușor de ploile letale!

4 comentarii:

  1. Toamna predispune la melancolie. Faine versuri!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Așa e, Cristi! Merci pentru citire și apreciere!

      Ștergere
  2. Așa este, Nelu. Cu fantezie, ajungi chiar să îndrăgesti ploaia bacoviană. Optimist așa cum te știu. Mi-a plăcut poezia ta.

    RăspundețiȘtergere