Vis de toamnă

E toamnă și visez că ești înveșmântată-n frunze ruginii,
Asemeni parcului în care ne plimbăm ades fiind copii –
Obrazul tău e-mbujorat de frigul aspru-al dimineții,
Iar tu dispari în mantia atât de nebuloasă-a ceții.

Te caut fără spor în aburul lăptos al negurei lăsate,
Și-mi vin în minte gânduri negre, sumbre, disperate;
Ești tu, nu ești, ai fost, n-ai fost, vei fi cu mine iar,
Sau străduința mea să te găsesc rămâne în zadar?

Dar brusc, aud cum vântul șuieră prin crengi, strident,
Realizez că am dormit și am visat – e-atât de evident –
Te văd în stânga mea dormind precum un înger rătăcit;
E toamnă-afară, trec cocorii și sunt atât de fericit!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu