Dragoste cu cântec
Într-o
zi s-au întâlnit, el și ea din întâmplare –
Ea,
de douăzeci de ani, el, cu patrușcinci mai mare.
Ea cu foamea în stomac și cu forme-mbietoare.
Ea
cu farmec, vino-ncoace, el burtos și cu chelie,
Nu
știu cum s-au ”adunat” și-au pus-o de-o ”pirostrie”.
Toată
lumea s-a crucit – el bătrân și ea o jună,
Cum să stea ei împreună mai mult de o
săptămână?!
Răsfățând-o-n
toate cele, cardul s-a golit ușor,
Și
din pensie în pensie, banii dispăreau în zbor.
Nopțile
ce să mai spun, devenir-o schingiuire
Pentru
dalbul amorez, puțintel mai slab din fire.
Ea
focoasă, el plăpând, respirând cu greutate,
Într-o
lună a-nceput s-aibă tare-n sănătate.
A-nțeles
într-un târziu ce greșeală a făcut,
Însă
nu vroia s-o piardă, de-aia i-a satisfăcut
Orice
boare de dorință și-a ajuns falit, bolnav,
Iar
de-aprope-o săptămână zace-n patul cel jilav.
Iubițica
e cu altul, tânăr, mândru, ’nalt, fălos,
Iar
moșneagul ce-i e soț, peste poate de gelos
A
făcut infarct și zace părăsit într-un spital,
Iară
soața-i papă banii cu iubitul – e vital
De
acum să divorțeze, însă n-a mai apucat;
Juna
soață-l moșteni, de tot a beneficiat!
Vila,
S.U.V.-ul și strânsura ”fericitului” defunct,
Au
fost puse în vânzare și păpate punct cu punct.
Fericiți
trăiră-aceștia pentr-un timp – de, tinerețea,
Dar
când banii s-au sfârșit, tipu-și părăsi feblețea!
Caută
nefericita, altă victimă pe ”piață”,
Altul
singur, cu avere, care-a reușit în viață.
Dacă
o să izbutească, pot să pun pariu cu voi
Că
mai scap-afurisita încă-o vreme de nevoi!
Îi
stă bine ca vădană, negru-o prinde de minune,
Știu
că vă scandalizează, dar e tot în funcțiune!
Dragi
bătrâni bogați și singuri, să nu vă aventurați
Lăngă
tinere focoase, fiindcă viața v-o riscați!
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Dragi cititori, vă invit să comentați, materialul citit!...