Îngeri pe pământ

Atâția îngeri sunt și pe pământ,

Nu doar în cer, dar trec neluați în seamă,

Ne dau și nouă spirit și avânt

Și luare-aminte la cuvântul ”mamă”!

Căci mamele sunt îngerii de-aici

Ne dau și viață, ne cresc, ne veghează,

Simt sufletul, vreo boală, parcă zici

Că-n ele somn nu-ncape, doar vibrează

De grija pentru noi, copiii lor,

Iar noi, ce facem – creștem și plecăm

În lumea largă, iar pe dumnealor,

Din când în când dacă le vizităm!

Dar ele rabdă dorul, lipsa noastră,

Cu-atâta stoicism căci numai dragul,

Le ține-n viață, viața aspră,

Și-așteaptă-ntr-un târziu să trecem pragul,

La casa lor umilă, ancestrală,

În care sunt stinghere când sosim –

Ar vrea-o de ar fi monumentală,

Să stăm mai mult în ea, să huzurim!

Însă, grăbiți cu viața ce destramă,

Curând le părăsim și-ntr-un târziu

Aflăm că îngerul ce ne-a fost mamă

Ne-așteaptă liniștit într-un sicriu.

Realizăm atunci cu-amărăciune,

Că n-am vorbit cu ea cât am fi vrut,

Dar e târziu, e timp de-nchinăciune

La căpătâiu-acestui  înger frânt!...

Mă iartă mamă - înger de lumină,

Ce te-ai urcat cu sufletul la cer;

Rămân cu amintirea ta senină,

Și remușcarea-n cugetul stingher!...