Poeziile Mele - Nelu Preda

Aș vrea să  fiu iară copilul naiv, Să râd, să mă bucur chiar fără motiv; Prin crâng să mă plimb cu prietenii mei Ciuperci să culegem și vrej de hamei, Apoi către casă să mergem voioși Cântând și-alergându-ne gălăgioși, În prag să ne-aștepte bunicii din nou, Iar zâmbetul lor – al iubirii ecou În suflet pătrundă - căldură, lumină, Iubirea s-o simt , ce-a plecat să revină Din cerul albastru în care-au urcat, Să vină acasă, să mă simt împăcat. Dar viața e crudă, cu legi neclintite, Iar căile Domnului sunt  ocolite – Copilul de ieri are tâmple-argintii, Copii ce la rându-le au dânșii copii; Bunicii-au rămas doar în poze-nvechite, Părinții - bătrâni cu puteri drămuite, Așteaptă-n tăcere un semn de la noi – Copii și nepoți, strănepoți, câte doi I-ajutăm să-și târască chinuit bătrânețea, Căci și ei ne-au purtat când aveau tinerețea Și gândesc: Iar copil, de-aș putea să mai fiu, Le-aș da viața mea, ca să moară târziu.

De fapt, a fost un fapt banal – Ne-am fost ciocnit pe stradă neatenți, Tu emotivă, iară eu egal, Ne-am tot scuzat și-am devenit absenți   La tot ce se întâmplă împrejur, N-am mai văzut, când timpul trece, Și-acuma liniștit pot ca să jur, Că dragostea înfiripată n-o să sece Și-aștept cu nerăbdare clipa Când am să te revăd – parcă-s timid, Iar tu ești pentru mine tipa Ce-mi dă fiorul și devin instant livid. De fapt, a fost menit să fie – Sunt fericit – știu, am mai spus-o , Iubirea ta e-o simfonie Și nici măcar n-am presupus-o, Dar ea s-a dovedit s-apară, Nimic sub soare nu-i întâmplător, Ciocnirea noastră într-o doară A fost de sorți decisă uimitor! Mă uit în ochii tăi ca cerul, Privirea blândă-mi dă atât alean Să descifrez pe loc misterul Iubirii tale care crește an de an!

Iubește-mă cum plaja-adoră marea, Scăldată de tumultu-i neîncetat, Să-mi fii cum e-n bucate sarea, Sărutul tău să fie binecuvântat. Iubește-mă așa cum știi s-o faci, Statornic precum stânca de bazalt – După sărutul dat, te rog să taci, Căci sentimentul e mult prea înalt Să-l poți descrie în cuvânt rostit, Poate condeiul ar putea să spună În versul scris, frumos meșteșugit, Iubirea-aceasta ce ne ține împreună. Și dac-ar fi cândva să dispărem, Din noi, vreunul-n colț de paradis, Vom aștepta chiar dac-o să părem Însingurați, pe celălalt, și-n vis, Iar zi de zi cât timp ne va fi dat, Până la revederea așteptată, Iubește-mă, cu-n suflet invadat De amintiri și dragostea curată!

      Dragi prieteni, am plăcerea să vă anunț o nouă apariție editorială, al doilea volum de versuri al meu, ”Periplu politic și nu numai”, Apărut sub egida Editurii ”Izvorul Cuvântului”. Volumul cuprinde pamflete, parodii, articole și eseuri, având peste 170 de pagini. Doritorii pot cere relații la mobil: 0729965207 sau e-mail: preda.nelu2@yahoo.com

   Dragi prieteni, am plăcerea să vă anunț apariția primului meu volum de versuri ”Poeme pentru tine”, sub egida Editurii ”Izvorul cuvântului”. Doritorii îl pot procura prin comandă la  mobil: 0729965207 sau la adresa de e-mail preda.nelu2@yahoo.com. Lectură plăcută!

Timp nebun, unde zbori așa iute cu mine Laolaltă prin vremuri și simțiri reci, străine? Stai ușor, domolește-ți curgerea cea nebună, Lasă-mi timp să mai merg cu iubita de mână ; Fii blajin, dă-mi răgaz să mai scriu un poem, Despre-a noastră plimbare, de-al iubirii blestem Ce răceala  absurdă a adus între noi Și în suflet durere ne-a turnat – suntem goi. Am ajuns doi străini – cât de mult ne-am iubit ! Timp nebun, numai tu soarta ne-ai urgisit Și din trupul ce-am fost – astăzi doi singurateci, Despărțiți, suferim precum caii zănateci Ce-au scăpat dintr-un țarc – al iubirii ocol, Și se-nvârt lângă dânsul făr’ să aibă potol ; Libertatea e grea fără gram de iubire... Timp nebun, poți să-mi legi dreptul la fericire! Adu-mi draga-napoi, cu iubirea ei caldă, Să mă-mbăt de amor care sufletu-mi scaldă – Să fim iar amândoi doar un cuget și-un trup Simțământul iubirii să-mi dea har să erup!

Mi-e inima cuprinsă de amoc, Să bată-n liniște nu vrea de loc – Dar o tratez constant cu poezie, Iar liniștea-i adâncă și târzie. Mi-e inima cuprinsă de tristețe, Și mă gândesc ades la tinerețe Când colindam fără vreo apăsare – Acum nu-i mădular care nu doare . Noroc, fiindcă versul îmi alină Durerea ; ziua mi-este lină Și pot cu-atâta vis și fantezie Să evadez total în poezie. Mi-e inima cuprinsă de amoc Dar pot să spun că este un noroc, Fiindcă toată frământarea sa, Îmi dă idei și iată pot pansa A sufletelor aspră, grea robie, Cu evadarea într-o poezie Care să facă cugetul ușor Și după asta simt c-aproape zbor!

Să vină primăvara, răsară ghiocei! M-am săturat de ger și recea promoroacă, De vifor și ninsoare cum e de obicei În iarna mohorâtă și rece și posacă. Să vină primăvara, mai iute cu alai De păsări călătoare în crânguri ciripind, Cu crudul verde-al ierbii ce-o apărea pe plai Și cuiburile pline de rațele clocind. Să vină primăvara, cu soare strălucind Și parcurile pline de-ndrăgostiți la braț, Cu ziua mult mai lungă și ore răsucind, În orologiul vieții tot timpul să-l înhaț. Să vină primăvara, acum, nu mai târziu, Căci nu mai am răbdare cu iarna asta surdă – Vorbesc și-i spun atâtea din toate ce le știu, Doar, doar, s-o îndura să plece cu-a ei ciurdă. Să vină primăvara, îi dau un ultimatum Acestei ierni urâte ce nu vrea să mai plece, Și o blestem să-i sece puterile, și-acum, Plecând să ne-ocolească, să nu mai fie rece!

DIN TRUPUL NOPŢII MI-AM DESPRINS SĂRUTUL      ÎN TRUPUL NOPȚII AM BĂUT UN LITRU de Camelia Ardelean                                                        de Nelu Preda Din trupul nopții mi-am desprins sărutul                           Pe buza sticlei am depus sărutul, Cu gust de alge și de meteori,                                        M-a zguduit un gust de meteori, M i-s ochii tăi nemărginiți avutul,              ...

Trăim un secol de contraste cum n-au mai fost, dar poate vin În viitor, mai mari și poate, nu vom mai ști ce-i libertatea – Trădări au fost și „Revoluții”, tratați suntem doar cu pelin , Dar libertate tot n-avem, căci ni-i călcată demnitatea. Abundă azi tehnologia în tot ce vrei și nu te-aștepți, Dar exigențele sunt multe și tot mai mult de cheltuit – Lucra odinioară tata, care trecut-a printre drepți, Și-ntreținea familia – azi, toți lucrăm și-a trebuit În câmpul muncii cum se spune – tribut de muncă și efort, Să dăm întreaga națiune pentru câțiva mai hrăpăreți, Ce-au locuit în a lor țară până mai ieri afară-n cort Și au găsit aici belșugul pentru cei hoți și ziși ”isteți”! Oligarhia financiară ne stoarce cu dobânzi veroase, În restul lumii, modice, la noi sunt duble, chiar triplate – Economia o sufocă prin speculă și mari foloase Dar ne vorbesc neaveniții doar de profit și libertate! Când sonde au ajuns pe Marte ca un triumf pur tehnologic, ...

E iarnă-n munți, s-au pus troiene, pe piscuri, văi și pe poteci, Cad fulgi pufoși și cad alene, pe cetinile de brazi reci. E iarnă-n munți și lopătarii își scutur' coarnele de stânci, Iar urșii hibernează-alene în scorburile lor adânci. Ies lupi-n haită să vâneze câte un cerb mai slăbănog, Iar căprioarele mănâncă otava moale prinsă-n stog De vânători și pădurarii ce au în grijă tot vânatul În iarna asta ; primăvara, o să le-mpuște. Al lor păcatul! Pe drumurile din pădure, trec sănii șir, trase de cai, Pline de strigăte voioase din piepturi prinse în alai, Cu zurgălăi prinși la zăbală și cușme dacice pe cap, Și chiote pe care munții cât sunt de mari nu le încap. Pe pârtii se întrec schiorii în pluguri și în cristiane, Iar cozile la teleschiuri dau încasări de milioane. Miros de vin cu scorțișoară și țuică fiartă cu piper – Iar faptul că sunt la dietă, mă face-aproape să disper! E iarnă-n munți ca o poveste de pe tărâmul fermecat, Aș sta m...

Port crivățul pe umeri...               Port un sicriu pe umeri... de Camelia Ardelean                                                          de Nelu Preda Port crivățul pe umeri cu mimică de Crist,                              Port un sicriu pe umeri de parcă aș fi Crist   Mi-e rugul prea fierbinte, golgota mi-e hidoasă,                   E slujba prea bănoasă, chiar dacă e hidoasă, Gonită prin ruine, la ropote asist,     ...

Din răsărit de soare de te-ai naște, N-ai fi la chip așa strălucitoare Cum ești, și iată că ușor mă paște, Iubirea ce o simt năucitoare Și nu e chip să scap din a sa vrajă – Iubirea pentru tine-i complicată, Din ce în ce întinde a sa mreajă Și-o simt mai dulce și mai delicată. Și te iubesc cum n-am iubit vreodată, Da, te iubesc cu drag și disperare – Ești pentru mine cea mai dulce fată, Gingașă și suavă ca și-o floare. Din răsărit de soare de te-ai naște, N-ai fi frumoasă precum ești acum – Și sigur niciodată n-aș cunoaște Mireasma ta, iubito-al tău parfum. Din răsărit de soare-i începutul Iubirii noastre cald împărtășite, Căci ne iubim acum, iară trecutul Îngroapă reticențe răvășite.

Pas la pas, pășim în viață, Drumul este presărat Cu deșert dar și verdeață, Binefaceri sau păcat. Pas la pas, le ducem toate, Cu iubire și efort – Să le-nvingem, da, se poate ; Dragostea ne e resort. Pas la pas, cu demnitate, Și iubire noi pășim – Chiar de-avem intimitate, Toate le împărtășim Cu prieteni buni, de-o viață, Care nu ne-au părăsit, La-ncercări făcut-au față Și ne-au întovărășit. Lor le mulțumim acum, Că ne sunt aproape, Pas la pas, pe-același drum, Chiar de-s și hârtoape!

Ești o minune-n viața mea, Ai apărut când nu speram – Blândă, cu ochi de peruzea, Mirat de tine eu eram, Căci mi-ai părut de neatins, Distinsă, demnă, sfidătoare – Timiditatea mi-am învins – Ți-am adresat o întrebare; Am discutat și ne-am plăcut, Sunt sigur, n-a fost întâmplare – Destinul asta a făcut – Aproape inima mă doare De bucurie și-mplinire, C-am reușit să te cunosc – Mi-am dat acuma întâlnire Cu tine și miroși a mosc. Ești o minune, știi și tu, Sunt fericit să te iubesc – Și asta-mi umple sufletu ’, Ce pot să mai nădăjduiesc?!

Peste suflet simt ca un lințoliu, Se răsfiră frunzele în vânt – Se depun ușor pe Capitoliu, Singura scăpare-i în mormânt. Toată viața este  o fantasmă, Goi ne naștem, goi plecăm din ea – Hai să punem de o cataplasmă, S-o mai îndulcim cât s-o putea. Peste suflet simt ca un lințoliu, Nu-mi mai pasă, fie ce o vrea – Doar Iisus mai are-n portofoliu Drumul către izbăvirea mea.

Bate vântul tare-afară, inima mi-o înfioară, Dar ușor se face seară, viforul se mai coboară – Te aștept cu nerăbdare – ești frumoasă ca floare, Și nu este o-ntâmplare – părul tău e ca o boare Trupul svelt de balerină, pielea rumenă, velină, Ochi rotunzi fără de vină – mă pătrund de mă leșină. Te așezi în poala mea – ai parfum de micșunea, La fereastră-i o perdea – te ascunzi pe după ea. Vântul bate tare-afară, dragostea spre noi coboară, Ne-nvăluie ca o sfară – cu miros de lăcrimioară. Te iubesc și mă iubești, înger pentru mine ești – Bate vântul ca-n povești, te-ai ascuns; mă păcălești?

Poetul se transpune în cel ce îl citește Și după-mprejurare e tânăr ori copil, Bătrân, - orice ființă, el o închipuiește, Și-n versul lui găsești asta în mod subtil. Nu, nu e fantezie lumina din cuvinte, E sentimentul sincer și nu e vânt hoinar, Poetul scrie viața, iar viața nu te minte, Iar cine-l înțelege, are un pic de har! Mi-e versul un refugiu, un loc pentru odihnă, Un ram ce înfrunzește în primăvara vieții – În scris găsesc alinul și-un sentiment de tihnă, Din miezul nopți-adânc spre geana dimineții. Mi-e versul alinare, fântână răcoroasă – Pe arșița din suflet cu el eu mă adap, Răsar și sentimente – recolta e mănoasă, Și-atunci entuziast, spre alte versuri sap! Vin cititori să bea din slova vaporoasă, Pe care eu am scris-o cu sârg și dăruire – Acesta-s eu, poetul și dacă nu-s acasă, Să m-așteptați să vin, – vă dau și găzduire!

    Iubesc viața                                     Iubesc piața      de Ovidiu Băjan                                                                         de Nelu Preda când viață spui ai şi rostit iubire                                  Când piață spui, nu-i loc pentru iubire, şi-n gând ți-ai amintit de Creator                                În piață capitalu-i  creator un fir de iarbă este o psaltire                               ...