Poeziile Mele - Nelu Preda

De ce mă tem?...mă tem de bătrânețe Dar nu în trup, în suflet și simțiri... De insomnii ce nu-s în tinerețe, Și de trăirea doar din amintiri. De ce mă tem?...mă tem de neuitarea, Acelor clipe ce-au produs în cuget, Dureri mai mari decât e însuși marea, Și rătăcit a pașilor mei umblet. De ce mă tem?...mă tem de boala lungă, De suferința ce-aș putea s-o am Căci cursul vieții sigur poa-s-ajungă, Precum căderea frunzei de pe ram. De ce mă   tem?...de moarte, nu în sine, Ci de cuprinsul veșniciei sale – Aș vrea să mor în somn, ar fi mai bine, Și n-aș simți plecarea pe-astă cale. Dar ce mai mare teamă, este-aceea, Că n-aș lăsa nimic în urma mea – Un stih   notabil care-ar fi și cheia Spre nemurirea ce-i atât de grea.

O dragoste adevărată-i când tu iubești și ești iubit – Nu simți pământul sub picioare, plutești spre-naltul infinit, Renaște sufletul din tine, resimți doar iz de primăvară – Ușor la trup, vibrează totul, ești liber pentru-ntâia oară. O dragoste adevărată-i, izvor de vers curgând ușor, O viață binecuvântată, în care ai în toate spor, Căci ce-i mai dulce și mai spornic decât iubirea-nălțătoare, Care-i mai mult decât o hrană, face-ncercările ușoare. O dragoste adevărată-i sublimul negândit atins, E firmamentul unde-s stele de sentimente ce-au cuprins Tot ce înseamnă armonie, atât în trup cât și-n simțire, Tot ce clădește, uită, iartă și tot ce-i drum spre nemurire. O dragoste adevărată, de o găsești tu s-o cultivi, S-o aperi cu devoțiune de toți cei răi și invazivi – Ca pe o floare delicată, tu cu lumină s-o hrănești, Căci dragostea adevărată, o dată-n viață o-ntâlnești!

Într-o zi s-au întâlnit, el și ea din întâmplare – Ea, de douăzeci de ani, el, cu patrușcinci mai mare. El cu vilă și un S.U.V., pensie-ndestulătoare, Ea cu foamea în stomac și cu forme-mbietoare. Ea cu farmec, vino-ncoace, el burtos și cu chelie, Nu știu cum s-au ”adunat” și-au pus-o de-o ”pirostrie”. Toată lumea s-a crucit – el bătrân și ea o jună, Cum să stea ei împreună mai mult de o săptămână?! Răsfățând-o-n toate cele, cardul s-a golit ușor, Și din pensie în pensie, banii dispăreau în zbor. Nopțile ce să mai spun, devenir-o schingiuire Pentru dalbul amorez, puțintel mai slab din fire. Ea focoasă, el plăpând, respirând cu greutate, Într-o lună a-nceput s-aibă tare-n sănătate. A-nțeles într-un târziu ce greșeală a făcut, Însă nu vroia s-o piardă, de-aia i-a satisfăcut Orice boare de dorință și-a ajuns falit, bolnav, Iar de-aprope-o săptămână zace-n patul cel jilav. Iubițica e cu altul, tânăr, mândru, ’ nalt, fălos, Iar moșneagul ce-i...

Atâția îngeri sunt și pe pământ, Nu doar în cer, dar trec neluați în seamă, Ne dau și nouă spirit și avânt Și luare-aminte la cuvântul ”mamă”! Căci mamele sunt îngerii de-aici Ne dau și viață, ne cresc, ne veghează, Simt sufletul, vreo boală, parcă zici Că-n ele somn nu-ncape, doar vibrează De grija pentru noi, copiii lor, Iar noi, ce facem – creștem și plecăm În lumea largă, iar pe dumnealor, Din când în când dacă le vizităm! Dar ele rabdă dorul, lipsa noastră, Cu-atâta stoicism căci numai dragul, Le ține-n viață, viața aspră, Și-așteaptă-ntr-un târziu să trecem pragul, La casa lor umilă, ancestrală, În care sunt stinghere când sosim – Ar vrea-o de ar fi monumentală, Să stăm mai mult în ea, să huzurim! Însă, grăbiți cu viața ce destramă, Curând le părăsim și-ntr-un târziu Aflăm că îngerul ce ne-a fost mamă Ne-așteaptă liniștit într-un sicriu. Realizăm atunci cu-amărăciune, Că n-am vorbit cu ea cât am fi vrut, Dar e târ...

Îmi ești balsam pe sufletul rănit,   Iubirea mea, ce-ai apărut în cale, Tu rănile, cum știi mi-ai oblojit – M-au vindecat doar zâmbetele tale, Iubirea noastră e atât de pură, Cum n-a mai fost și n-o să fie alta – Îmi ești cum este rugul pentru mură, Sau ce însemnă pentru nufăr, balta. Te-am întâlnit când nici nu mai speram Să întâlnesc iubirea   așteptată, Ești pentru mine, teiul pentru ram, Sunt sigur, nu ne-om despărți vreodată. Și dacă-a fost să îmi pătrunzi în viață, Voi face tot ce pot să te păstrez – Știu, totu-atârnă de un fir de ață, Dar eu fac totul să-l consolidez – Doar împreună răsuci-vom firul, Din ață va ajunge un odgon, Pe față ne va mângâia zefirul – Vom fi un cuplu la un milion!

Dragostea azi am găsit-o, în inima ta – Am descoperit iubirea, în sufletul îți sta. Sunt alt om, acum viața pot să o trăiesc, Liniștit, știind că am, pe cine să iubesc! Ca o floare înflorită, farmecu-i firesc Mă cuprinde, mă vrăjește, parcă amețesc – Dragostea adevărată, chipu-ți feciorelnic, Îmi aduc o fericire – parcă-i îndoielnic, Prea frumos apare totul, dar e-adevărat, Ne iubim nemăsurat și   iată s-a-ntâmplat – Ne-am găsit unul pe altul, ne-am îndrăgostit, Ca noi doi pe-această lume, nimeni n-a iubit! Jumătăți pentru întregul ce-i desăvârșit, Tu ca mine, eu ca tine, n-am mai întâlnit! Dragostea adevărată astăzi o trăim – De mai sunt și alți-n lume, noi îi fericim!

Recunoștința-i floare foarte rară, Când o primești, tu să o prețuiești Căci binele ce-l faci o să apară, Precum viteazul cărții de povești Cu forțe întreite de izbândă, Pe Zmeul rău punându-l în genunchi – Recunoștința merită dobândă, Și merită cântată din rărunchi! Ce-i mai frumos și bun pe lumea asta, Când stânga n-a știut ce face dreapta, Iar binele făcut i-atât și basta, Fără tam-tam, fără a adăsta Și făr-a aștepta ceva în schimb, Recunoștința chiar de e târzie, E ca un corolar și ca un nimb – Din somnul greu te-aduce la trezie! Deci, faceți bine făr ’ de ezitare Și făr-a   trâmbița în patru zări, Recunoștința floare rară-apare Când nu visezi, cu-alese desfătări!