Poeziile Mele - Nelu Preda

Mor clipele, iubito și noi în rând cu ele, Murim pentru-a renaște mereu îndrăgostiți ; Cu fiece secundă culegem praf de stele Pentr-o iubire care, ne face fericiți. Mor clipele, iubito, dar cine să le plângă Când mor de fericire cu rostul împlinit, O viață de iubire, nu poate să ajungă Ca să percepi că timpul este un bun finit. Mor clipele iubito, dar lasă-n urmă anii, De împliniri și vise care s-au perindat, Alăturea de tine nu-mi pasă de litanii, Căci Universul nostru este nemăsurat!

Sunt hoți și hoți, dar ca pe-aici, Pe unde-am fost nu am aflat - Ca-n mușuroiul de furnici Ei colcăie neîncetat! Pe stradă și-n autobuz, În primării și parlament, Sunt hoți, hoții pân’ la refuz, De parcă-ar fi stabiliment. Fură găini sau portmoneu, Ori euro cu milioane, Au funcții sau doar cu tupeu, Pot fi civili, sau cu galoane. Un singur lucru-i definește: Dorința de a-și însuși Averi, - și poate-i omenește Dar nu le place-a năduși! Căci munca este dificilă, E mult mai lesne a fura, Justiția nu-i prea facilă – Pedepse greu va structura. De-aceea hoții, mafioții, În țara noastră propășesc – Ceilalți muncesc ca idioții, Cu greu o viață-și construiesc!

Tărâmul visului din noapte, În care mă cobor ușor E populat cu voci și șoapte Și totul e încântător. Și elfli, și îngeri, și serafimi Dansează-n cercuri unduind ; Nu-i încleștare și nici patimi, Doar dragostea hălăduind. Fântâni cu lapte și cu miere Cu clipocit te-ademenesc, Iar grijile sunt efemere: Toți le-au uitat și prăznuiesc - Sunt mese-ntinse sub terase, Cu tot ce-ai vrea și ai pofti, Iar vinurile tămâioase Îți dau putința de a ști Ce este-aceea-nflăcărare, Ce e căldura inimii, Ce este dorul care doare, Și leacul lui, nu doctorii! Iubirea cea vindecătoare, A tot ce-i viu, ce-i cu alean, Tărâmul visului o are, Și ea sporește, nu e-n van. Din nori albaștri ca topazul, Pe cerul roz și sidefat, Cad picuri de cleștar în iazul Cu pești de aur populat. Doar iarba-i verde ca și-aici Iar mii de cerbi și căprioare, O pasc în voie parcă zici Că sunt o turmă de mioare. Nici lupi nu sunt să le atace, Nici urș...

Iubire, te iubesc cum n-am iubit, Și n-o să mai iubesc vreodată-n viață, Ești sentimentul ce mă face fericit... Chiar dacă-atârni ades de-un fir de ață. Iubire, dezinteresată și  blajină, Tu miști hotare și împărății, Aduci în inimă mereu lumină, Nu știi de-avere și de bogății. Tu guvernezi întregul Univers, Iertând, iubind, și netezind cărarea... Chiar scrierea acestui simplu vers Ți-o datorez, tu inspirând lucrarea. Și de vor fi din cei nefericiți Ce încă nu ți-au cunoscut fiorul, Tu să-i cuprinzi, fă-i fericiți, Ca să cunoască dragostea și dorul. De-aceea te iubesc și te ridic Pe soclul nemuririi tale... Poemu-acesta ție ți-l dedic Ca o corolă plină de petale!

Cu bot catifelat și-urechi ciulite, Sfioasă paște în savana deasă, Picioarele îi sunt alcătuite Precum o trestie prea mlădioasă. Sub soarele torid e însetată Și tot sfioasă merge către râu, Să se adape, însă dintr-o dată, Din iarba deasă ce-ajungea la brâu, Ghepardul a țâșnit precum un arc, Setos de sânge și înfometat, Iară gazela parcă-i prinsă-n țarc În cotul râului învolburat. Eschive a făcut în salturi lungi, Din calea sângeroasei carnivore Și în savană a lăsat doar dungi Pe sub copacii largi de sycomore. Felina și-a pierdut vivacitatea, De-atâtea salturi ce-a făcut în van Și s-a retras uitând ferocitatea, Gazela împlinise-abia un an. Aceasta a băut pe îndelete Din apa râului cu val spumat, Astâmpărându-și marea sete, Ce viața-aproape că ar fi costat. La fel și-n viață, cel ce e plăpând, De asuprirea celui mai puternic Poate scăpa doar mintea folosind, Eschivele scăpându-l de nemernic.

Sunt omul...                              Sunt oul… de Camelia Ardelean                                                                   de Nelu Preda Sunt omul-râu și-n vadu-mi singuratic,                                    Sunt oul fiert mâncat de-un singuratic, Sub pietre vii, mă-nghesuie tăceri.       ...

Pe lângă plopul fără crăci, mereu m-am învârtit, De frig am tremurat din fălci, nimica n-am primit! Oricât de mult te-am implorat, ai fost de neclintit, Pe fericire ți-am jurat, că mult eu te-am iubit Iar tu mi-ai râs perfidă-n nas – băiete nu-s dispusă Iubirea care ți-a rămas, îmbrac-o cu o husă, Și pune-o bine în dulap, cu multă naftalină Iar de-ai avea un pic de cap i-ai pune și benzină, Și ai aprinde-o pe un foc, să scapi de apăsare Nu ai mai sta înfipt în loc să pui pe rană sare, Și-ai renunța să mă aștepți în frig pe lângă plopi Iubirea-ai trece-o printre drepți, n-ai mai călca în gropi! Cu suflet frânt el s-a retras, iar plopul fără crăci Un vuiet de furtună-a tras - n-a mai foșnit în veci... Nici pasăre n-a mai venit în vârful ascuțit, De când ”idila” s-a sfârșit rămase văduvit, Iar tânărul s-a-mbărbătat și a plecat în lume Să-și cate soarta, cumpătat, și-a căpătat renume. De-aceea-n viață când primiți un NU mai răspicat, Tot înainte s...