Pe lângă plopul fără crăci

Pe lângă plopul fără crăci, mereu m-am învârtit,
De frig am tremurat din fălci, nimica n-am primit!
Oricât de mult te-am implorat, ai fost de neclintit,
Pe fericire ți-am jurat, că mult eu te-am iubit
Iar tu mi-ai râs perfidă-n nas – băiete nu-s dispusă
Iubirea care ți-a rămas, îmbrac-o cu o husă,
Și pune-o bine în dulap, cu multă naftalină
Iar de-ai avea un pic de cap i-ai pune și benzină,
Și ai aprinde-o pe un foc, să scapi de apăsare
Nu ai mai sta înfipt în loc să pui pe rană sare,
Și-ai renunța să mă aștepți în frig pe lângă plopi
Iubirea-ai trece-o printre drepți, n-ai mai călca în gropi!
Cu suflet frânt el s-a retras, iar plopul fără crăci
Un vuiet de furtună-a tras - n-a mai foșnit în veci...
Nici pasăre n-a mai venit în vârful ascuțit,
De când ”idila” s-a sfârșit rămase văduvit,
Iar tânărul s-a-mbărbătat și a plecat în lume
Să-și cate soarta, cumpătat, și-a căpătat renume.
De-aceea-n viață când primiți un NU mai răspicat,
Tot înainte să priviți, regretul e-un păcat!

Comentarii

  1. Răspunsuri
    1. Reflecție dulce-amăruie. Ai îmbracat în versuri o reflecție existențială. Interesantă ideea poeziei, Nelu. Dar, mai ales, maniera de a o expune prin vers.

      Ștergere
    2. Mulțumesc pentru citire, Tina! Diplomatic comentariu!

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Dragi cititori, vă invit să comentați, materialul citit!...

Postări populare de pe acest blog