”Sunt oul...” - parodie după ”Sunt omul...” de Camelia Ardelean

Sunt omul...                              Sunt oul…
de Camelia Ardelean                                                                   de Nelu Preda

Sunt omul-râu și-n vadu-mi singuratic,                                    Sunt oul fiert mâncat de-un singuratic,
Sub pietre vii, mă-nghesuie tăceri.                                           Cu-nghițituri mărunte și tăceri,
Adeseori, în murmuru-mi apatic,                                               Îngurgitează totu-așa apatic,
E simfonia ultimei căderi.                                                          De parcă-n calciu ar avea căderi.

Sunt omul-vis... Sub draperii de ceață,                                    Sunt ou ouat de o găină-n ceață,
Simt sfâșierea strașnicei furtuni,                                              Urmare-a unei strajnice furtuni,
Pe vechi himere-n terna dimineață,                                          Găina m-a ”livrat” de dimineață,
Văd noua mască a grăbitei luni.                                                Și-a început programul chiar de luni.

Sunt omul-nor și de-aș aduce ploaia,                                     Sunt oul – ”ochi” și chiar de vine ploaia,
Aș pune-o scut la poarta din cuvânt,                                       Pot fi mâncat, vă spun pe drept cuvânt
M-aș agăța de cer, să-nlătur droaia                                          Și pot hrăni la muritori cu droaia,
De meteori cu trist deznodământ.                                            Ei mă digeră ca deznodământ.

Sunt un hoinar și îmi aleg cărarea –                                         Sunt ou - omletă și ocup cărarea
Autostradă ori alee-n parc.                                                        La picnic stând pe o alee-n parc
Căzut în gol, mă-ndrept spre închisoarea                                 În coșul similar cu închisoarea
Predestinată-n iluzoriul țarc.                                                     Găinilor ce ciugulesc în țarc.

De m-aș preface-n înger de lumină,                                          Când sunt clocit, de aș avea lumină,
M-aș dezbrăca de răni și de poveri,                                          Nu mi-ar părea găinile poveri,
Dar n-aș uita că apa cristalină                                                   Cotcodăcind cu vocea cristalină,
Un râu de smoală fost-a, până ieri…                                        Și stând pe mine, mâine, azi, și ieri…