Gazela și ghepardul

Cu bot catifelat și-urechi ciulite,

Sfioasă paște în savana deasă,

Picioarele îi sunt alcătuite

Precum o trestie prea mlădioasă.

Sub soarele torid e însetată

Și tot sfioasă merge către râu,

Să se adape, însă dintr-o dată,

Din iarba deasă ce-ajungea la brâu,

Ghepardul a țâșnit precum un arc,

Setos de sânge și înfometat,

Iară gazela parcă-i prinsă-n țarc

În cotul râului învolburat.

Eschive a făcut în salturi lungi,

Din calea sângeroasei carnivore

Și în savană a lăsat doar dungi

Pe sub copacii largi de sycomore.

Felina și-a pierdut vivacitatea,

De-atâtea salturi ce-a făcut în van

Și s-a retras uitând ferocitatea,

Gazela împlinise-abia un an.

Aceasta a băut pe îndelete

Din apa râului cu val spumat,

Astâmpărându-și marea sete,

Ce viața-aproape că ar fi costat.

La fel și-n viață, cel ce e plăpând,

De asuprirea celui mai puternic

Poate scăpa doar mintea folosind,

Eschivele scăpându-l de nemernic.