Poeziile Mele - Nelu Preda

Din mii de muritoare, eu te-am ales pe tine, să fii aceea care mă stimulează-n vers, Tu ești încântătoare și-asta o știi prea bine, vei fi nemuritoare prin timp și univers. Mi-ești muză iubitoare și-alăturea de tine, condeiul îmi vibrează de-alean și de fericire, Iar versul cu mirare îl scriu pe zi mai bine și ție ți-l dedic, imensa mea iubire. Din mii de muritoare, ești una pe pământ, alăturea de care aș vrea să-mbătrânesc, Cu tine azi iubito fac sacru legământ, ca pururea pe tine mai mult să te iubesc. Ești raza de lumină, ești oxigenul care, azi mă mențin în viață în lumea asta tristă, Distinsă-n toate cele, tu ești încântătoare, iar alta precum tine, în lume nu există. Din mii de muritoare, destinul mi te-a dat, e darul minunat pe care Dumnezeu Mi l-a făcut și iată, azi țin neapărat să-ți spun că lângă tine, mă simt precum un zeu. Ai ochii ca și mura și pielea albă, fină și părul negru beznă ca pana corbului, Iar spiritul ți-e salbă, în suflet strălucir...

Târziu, aproape-n miez de noapte îți scriu aceste rânduri care Îmi amintesc de-a tale șoapte și de tristețea la plecare – E greu iubito-n-depărtare cu sufletul plin de iubire, Să stai mereu ferm pe picioare și să reziști la despărțire, Dar gândul că te-oi vede iară și-am să te strâng cu drag la piept, Mă face mai puțin să doară și-n miez de noapte stau deștept Să-ți scriu ce simt și-a mea dorință de-a te vedea cât mai curând – Știu că îți face trebuință cuvântul meu – te văd plângând Da ’ -s lacrimi doar de fericire, când îți confirm că te iubesc, Scrisoarea mea îți dă de știre că toate merg așa firesc – Distanța care ne desparte multiplică cu mai mult spor, Iubirea nu se mai împarte între prezent și viitor Fiindcă toată suferința ce o trăim noi în prezent, Aduce mâine biruința în sentimentul cel ardent Ce crește, crește și erupe într-un final plin de grandoare – Ce nu mai poate să-l astupe nici cea mai mare depărtare, Iar noi uniți de trăin...

De nu m-aș îndoi, aș crede absurdul făr-al cerceta, Doar cercetarea poate-accede către-adevăr ce poate sta În fruntea mesei biruinței, a spiritului ce-i cuprins În toate laturile ființei, de Duhul Sfânt cel Necuprins. A studia și-a înțelege, nu-nseamnă-a fi necredincios, Fiindcă numai știința-alege tot ce e bun și de folos, Iar Dogma care-i închistată în laturile ei vetuste, Este adesea perimată, cu puncte de vedere-nguste Și pravile dar și cutume periculoase-a fi uzate Deși-acceptate azi de lume, nu-s bune pentru sănătate ; Izvorul Bibliei ne-arată o apă rece cristalină, Ce poate a fi consumată, și sufletu-nsetat alină, Dar multele Sinoade care, se perindară în istorii, Veniră care mai de care cu-nvățăminte iluzorii, Ierarhi care-au fost dornici numai să-și lase numele-n anale Au fost activi și-n fapte spornici, lăsând deșarte rituale, Și rugăciuni cu dedicații, cu un limbaj alambicat, A căror multe incantații, bagă creștinul în păcat – D...

E vară, marea ne așteaptă, cu pas vioi să ne plimbăm Pe plaja caldă și o treaptă spre fericire să urcăm – E briza-atât de răcoroasă, șiragul de stabilopozi Ne-atrage fiindcă e frumoasă priveliștea a mii de plozi Ce intră-n saramura caldă, cu valuri mici și înspumate, Și dezinvolt în ea se scaldă uitând tot ceea ce poate I-a întristat, fiindcă părinții sunt mai severi și grijulii – Îi țin din scurt pentru că ”prinții” sunt imprudenți, un pic zurlii. În aer mii de pescăruși scâncesc planând cu ușurință, În zborul lor de jucăuși vădesc atât de multă știință – Fac acrobații complicate și-apoi plonjează printre valuri, Căci sunt pescari de nu se poate, adevărate recitaluri Despre cum e a prinde pește ne dau, iar noi îi admirăm, Întreaga lume se crucește – aproape că-i aplaudăm. Perechi, perechi, îndrăgostiții își trăiesc visul estival, Schimbă-ntre ei cum fac iubiții ochiade fără de egal. Adolescenți ridică zmeie, le dirijează cu plăcere, Multico...

Impostura-i pretutindeni, deghizată în valoare, Cu țarțamuri și cu ”pinteni” și cu voci sforăitore – Unul cu-altu-n parvenire, impostorii se unesc, Și sunt pentru omenire, lucrul cel mai grav, grotesc, Fiindcă tot ce-i veritabil, valoros și deci util, Pentru ei nu e valabil, au toți suflet de vechil, Sabotează merituoșii, tot ce este creativ Se poartă precum cocoșii, binele este motiv, De ripostă, de ofensă, le e aspru inamic, Și-n trufia lor imensă, ei nu au creat nimic. Paraziți, precum bondarii ce consumă ‘ geaba miere, Impostorii n-au fruntarii, toți acced către putere, Se strecoară dau din coate, pun de-o intrigă sau două, Totul merge ca pe roate – procedura nu e nouă – De când este omenirea n-a avut leac pentru ei, Fiindcă asta li-i menirea, de borfași și derbedei. De-i ei după-mbrăcăminte, toți sunt scoși ca din Armani, Însă nu prea au în minte, decât lux, potol și banii – Un flagel sunt pentru țară, sunt o frână uriașă, Deși ...

Ești visul nopților de vară, miracolul înfăptuit – Ce ar putea ca să mai ceară un om care-i așa iubit? Ești minunată, ești sublimă, ești o comoară-n viața mea, Un sentiment ce mă animă și-n inimă mereu va sta. Cu tine-alături pot răzbate și pot friza chiar absolutul, Simt inima în piept cum bate și ăsta-i numai începutul Unei idile ce-o răzbate, prin timp va crește negreșit, Căci sentimentele curate nu vor avea nicicând sfârșit. Ești unică pe lumea asta, iar sufletul ți-e minunat – Te văd ivită la fereastra de unde ieri m-ai salutat Când am plecat de lângă tine, cu sufletul înnourat, Fiindcă nu pot, tu știi prea bine, să stau de tine depărtat. Dar dragostea ce ne unește ne face să ne revedem Mereu, fiindcă ea crește și noi alcătuim tandem – Cât vom trăi pe lumea asta vom fi-mpreună negreșit, Ne vom alătura la casta acelora ce n-au cerșit Iubirea, fiindcă ea ne vine firesc și tandru, fericită, Și văd în timp că ea devine mai mare, căci așa-...

Tu ești grânar plin de verdeață și aur pur devii sub soare, Întregii Terre-i dai viață, iar omenirii de mâncare. Tezaur al umanității adeseori neluat în seamă, Tu ești simbolul plinătății, ne ești și tată dar și mamă. Din vremuri imemoriale, aluviunea te-a creat, Torente exponențiale în fund de mare te-au format, Apoi multiple cataclisme te-au arătat către lumină – Au fost atâtea mii de schisme, pân’ să cultivăm în tină. Din tonele de clorofilă ce fac cu sârg fotosinteză Zi după zi întorci o filă și un exemplu de asceză, Fiind mereu folositoare și rezistentă la stihii, Rabzi stoic razele de soare și i-ai răbdat chiar pe spahii. Ai fost atâta-nnobilată cu sângele a bravi eroi, Și semănată și arată mereu supusă către ploi, Dar tot continui a susține viața-ntreagă pe pământ, Fiindcă știi atât de bine să fii sălaș, dar și mormânt. Câmpie dragă, ești minunea, ești însăși viața pe pământ, Ești și grânarul și pășunea, un bun de preț, fac legământ...