Scrisoare către draga mea

Târziu, aproape-n miez de noapte îți scriu aceste rânduri care

Îmi amintesc de-a tale șoapte și de tristețea la plecare –

E greu iubito-n-depărtare cu sufletul plin de iubire,

Să stai mereu ferm pe picioare și să reziști la despărțire,

Dar gândul că te-oi vede iară și-am să te strâng cu drag la piept,

Mă face mai puțin să doară și-n miez de noapte stau deștept

Să-ți scriu ce simt și-a mea dorință de-a te vedea cât mai curând –

Știu că îți face trebuință cuvântul meu – te văd plângând

Da’-s lacrimi doar de fericire, când îți confirm că te iubesc,

Scrisoarea mea îți dă de știre că toate merg așa firesc –

Distanța care ne desparte multiplică cu mai mult spor,

Iubirea nu se mai împarte între prezent și viitor

Fiindcă toată suferința ce o trăim noi în prezent,

Aduce mâine biruința în sentimentul cel ardent

Ce crește, crește și erupe într-un final plin de grandoare –

Ce nu mai poate să-l astupe nici cea mai mare depărtare,

Iar noi uniți de trăinicia acelui dulce, vechi păcat,

Ce l-am trăit cu dărnicia de har și crez nemăsurat,

Vom fi-mpreună toată viața, vom fi mereu nedespărțiți –

Mai ai răbdare-mi vei fi soața – suntem de Dumnezeu iubiți!