Impostura

Impostura-i pretutindeni, deghizată în valoare,

Cu țarțamuri și cu ”pinteni” și cu voci sforăitore –

Unul cu-altu-n parvenire, impostorii se unesc,

Și sunt pentru omenire, lucrul cel mai grav, grotesc,

Fiindcă tot ce-i veritabil, valoros și deci util,

Pentru ei nu e valabil, au toți suflet de vechil,

Sabotează merituoșii, tot ce este creativ

Se poartă precum cocoșii, binele este motiv,

De ripostă, de ofensă, le e aspru inamic,

Și-n trufia lor imensă, ei nu au creat nimic.

Paraziți, precum bondarii ce consumă ‘geaba miere,

Impostorii n-au fruntarii, toți acced către putere,

Se strecoară dau din coate, pun de-o intrigă sau două,

Totul merge ca pe roate – procedura nu e nouă –

De când este omenirea n-a avut leac pentru ei,

Fiindcă asta li-i menirea, de borfași și derbedei.

De-i ei după-mbrăcăminte, toți sunt scoși ca din Armani,

Însă nu prea au în minte, decât lux, potol și banii –

Un flagel sunt pentru țară, sunt o frână uriașă,

Deși  poate să nu pară, ei, această-armată lașă

Bulversat-au azi valoarea -  mințile iscoditoare,

Au plecat cât este zarea, în țările iubitoare

De dreptate și de carte, de creație, cultură,

Fiindcă-n țară impostura, s-a-nmulțit peste măsură!