De nu m-aș îndoi!
De
nu m-aș îndoi, aș crede absurdul făr-al cerceta,
Doar
cercetarea poate-accede către-adevăr ce poate sta
În
fruntea mesei biruinței, a spiritului ce-i cuprins
În
toate laturile ființei, de Duhul Sfânt cel Necuprins.
A
studia și-a înțelege, nu-nseamnă-a fi necredincios,
Iar
Dogma care-i închistată în laturile ei vetuste,
Este
adesea perimată, cu puncte de vedere-nguste
Și
pravile dar și cutume periculoase-a fi uzate
Deși-acceptate
azi de lume, nu-s bune pentru sănătate;
Izvorul
Bibliei ne-arată o apă rece cristalină,
Ce
poate a fi consumată, și sufletu-nsetat alină,
Dar
multele Sinoade care, se perindară în istorii,
Veniră
care mai de care cu-nvățăminte iluzorii,
Ierarhi
care-au fost dornici numai să-și lase numele-n anale
Au
fost activi și-n fapte spornici, lăsând deșarte rituale,
Și
rugăciuni cu dedicații, cu un limbaj alambicat,
A
căror multe incantații, bagă creștinul în păcat –
Doar
Rugăciunea-mpărătească, ce-i ”Tatăl Nostru”, negreșit,
Aduce
pacea sufletească în cugetul neliniștit.
Dar
și icoana-i o cutumă de la al Șaptelea Sinod –
IDOLATRIA,
nu-i o glumă și poți fi socotit nerod
Sau
doar naiv, dar cu credință să faci tot ceea ce se cere
Dar
să nu ai vreo biruință – asta-i risipă de putere:
Să
faci mătănii, să ții postul și în final să anulezi
Tot
chinul, precum e apostul, fiindcă icoane venerezi.
Respect
credința, credinciosul, efortul lui de admirat,
Dar
din neștiință, tot folosul, e un păcat de neiertat!
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Dragi cititori, vă invit să comentați, materialul citit!...