Am 67 de ani. M-am nascut într-o baza navala din
Florida, în timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Locuiesc
în Vancouver. Sunt Doctor în Drept
si Judecator al Tribunalului din Kuala Lumpur pentru crime de
razboi. Sunt casatorit, am un fiu si doua fiice vitrege. Traim
într-un univers de origine inteligenta. Sunt dovezi
ca exista civilizatii etice mai avansate decât a noastra, care
participa la procesul nostru de dezvoltare.
Dati-mi dovezi.
Exista declaratii ale angajatilor
guvernului Statelor Unite, care atesta ca au participat în
programe secrete de relationare cu anumite civilizatii
extraterestre.
Aceasta înseamna ca deja a
avut loc contactul cu extraterestrii?
Da, dupa spusele acestor martori
guvernul Statelor Unite lucreaza cu ei în secret înca din anii
50.
Andrew Basiago, fiul unui oficial CIA,
a fost înscris la vârsta de 7 ani într-un program secret pentru
copii super-dotati care erau antrenati sa devina ambasadori
înaintea raselor extraterestre.
Vreun contact?
A avut loc o întâlnire cu 3 astronauti
de pe planeta Marte. În ianuarie 2009, Virginia Olds, angajata
a CIA, a confirmat ca CIA stie ca exista o civilizatie umanoida
ce traieste la suprafata lui Marte.
Credem ca în anul 9500 î.Hr. fragmente
ale supernovei Vela au intrat în sistemul nostru solar si au
distrus ecologia de pe Marte. Martienii, cu vreo 1.500 de ani
mai avansati decât noi etic si tehnologic, s-au refugiat sub
pamânt.
În decembrie 2008 am publicat un
raport ce includea fotografii facute de robotul NASA, Rover
Spirit, în care se identifica anumite specii de umanoizi,
animale si structuri, la suprafata lui Marte. Îl puteti vedea
pe siteul Exopolitics.
Existra 3 astronauti care
ne asigura ca au vazut viata extraterestra.
Da, Buzz Aldrin care a calatorit cu
Apollo XI spune ca la sosirea pe Luna, în 1969, erau doua nave
extraterestre mari în jurul marelui crater; versiunea lui a
fost verificata de mai-marii oficiali ai NASA.
Am ramas fara cuvinte.
Doctorul Steven Greer, director al
Proiectului ,,Disclosure" (Dezvaluire), a adunat mai mult
de 500 de marturii de la armata, guvern si inteligente de ordin
superior, care sunt martori ai prezentei extraterestre, iar
aceste dovezi au fost facute publice în mai 2009, la Clubul
National de Presa din Washington.
Mexic , Chile , Brazilia si Peru si-au facut publice
arhivele despre OZN-uri.
Recent si Franta, Suedia, Danemarca si
Marea Britanie, care a scos la lumina 7.200 de dosare OZN
adunate de D155, o unitate secreta a Ministerului Apararii.
De ce nu se dezvaluie existenta vietii pe Marte?
Din ratiuni politice. Vom insera o
întrebare, invocând legile libertatii de informare, pentru ca
NASA sa recunoasca viata inteligenta de pe Marte.
Iar martienii de ce nu se prezinta ei însisi în
societate?
Planeta noastra este una de ordin
inferior si banuim ca se afla într-o carantina impusa de catre
conducerea universului.
Si aceasta carantina se încheie acum...
Credem ca civilizatiile etice
extraterestre au utilizat fenomenul OZN pentru a ne obisnui cu
existenta lor, iar între 2010 si 2020 putem începe sa avem
relatii deschise cu aceste civilizatii.
Si primul contact va fi cu martienii?
Da, deoarece exista multe avantaje
mutuale: ei ne pot da tehnologii si cunoastere, iar noi avem o
planeta verde pretioasa pe care ei pot emigra.
Cum functioneaza universul?
Exista multe dimensiuni si universuri
paralele cu al nostru. Unele civilizatii extraterestre vin din
alta dimensiune, alt univers paralel, de aceea OZN-urile pot
aparea si disparea.
Cum sunt aceste civilizatii mai evoluate?
Se pare ca traim într-un univers
organizat, iar civilizatiile mai etice au reusit sa domine
dimensiunea Timp si probabil ca ele sunt cele ce vor dezvolta
realitatea noastra.
...Dar suna teribil.
Dupa unele teorii, evoluam în forma
acelerata pentru a abandona economia de razboi permanent si
pentru a o transforma într-o economie sustenabila. Constiinta
umana se dezvolta pentru a intra în vârsta universala si pentru
a se relationa în mod deschis cu aceste alte civilizatii.
...Ne-ati putea da o mâna de ajutor.
Exista
o norma primordiala: nu se intervine în evolutia unei
civilizatii de pe alta planeta. Dar în foarte putin timp omul
va învata sa foloseasca teleportarea cuantica si sa scoata
energie din spatiu. Suntem într-o era de tranzitie, în care
trebuie sa decidem daca mergem catre distrugere ori catre
evolutie.
Ocupatia dumneavoastra consta în a studia marele guvern
al universului?
Exopolitica este o stiinta sociala
care studiaza relatiile dintre civilizatia noastra umana si
alte civilizatii inteligente din univers. Unul din primii
nostri pasi pentru diplomatia universala va fi prin intermediul
civilizatiei martiene.
Înteleg.
Personal, lucrez cu doctorul Norman
Miranda, seful de cabinet al presedintelui Ansamblului General
al ONU, pentru ca ONU sa reprezinte Pamântul în fata civilizatiei
de pe Marte.
Alfred Lambremont Webre
E posibil ca acest interviu sa va lase
la fel de perplecsi ca si pe mine, dar luati aminte la
marturiile celor care au participat la Summit-ul European de
Exopolitica din 2009 - astronauti de la NASA si Agentia
Spatiala Rusa, care afirma ca a existat contact cu
civilizatiile extraterestre - si la cele ale organizatorului
sau, Webre, autorul Exopoliticii (Vesica Piscis), Procuror
General al Agentiei pentru Protectia Mediului din New York si
consultant al Fundatiei Ford; ex-profesor de economie la Yale
si Universitatea Texas; delegat în conventia democrata din
Texas, în 1996 (Clinton-Gore).
Ei vorbesc de o realitate martiana,
daca e cert: exista oare mai mult decât atât, la scara
galactica?
Un profesor de egiptologie confirma faptul ca piramidele
sunt opera extraterestrilor!
Într-o
scurta declaratie socanta, aparuta pe site-ulAllnewsweb.com, dr.Ala Shaheen, seful departamentului de arheologie al
Universitatii din Cairo, a relatat faptul ca ar putea fi
adevarata informatia precum ca extraterestrii au construit
celebrele piramide egiptene.
Fiind întrebat mai departe de dl Marek
Novak, un delegat din Polonia, daca aceste piramide ar putea
contine tehnologii extraterestre sau chiar un OZN în structura
sa, Dr. Shaheen a fost foarte vag în raspuns si a declarat doar
atât: "Nu pot confirma sau nega acest lucru,
dar, în interiorul piramidei se afla ceva ce nu apartine lumii
noastre".
Delegatii la conferinta privind arhitectura
Egiptului antic au fost socati de aceasta afirmatie, dar Dr.
Shaheen a refuzat sa faca alte declaratii privind legatura
extraterestra cu OZN-urile. Despre Dr. Shaheen puteti afla mai
multe informatii pe site-ul sau personal: http://www.alaashaheen.com/
Publicat
de Adrian Alexandru
|
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Dragi cititori, vă invit să comentați, materialul citit!...