Poeziile Mele - Nelu Preda

    Iubesc viața                                     Iubesc piața      de Ovidiu Băjan                                                                         de Nelu Preda când viață spui ai şi rostit iubire                                  Când piață spui, nu-i loc pentru iubire, şi-n gând ți-ai amintit de Creator                                În piață capitalu-i  creator un fir de iarbă este o psaltire                               ...

Intrai în ”lumea” poeziei, Am fost primit ca azilant – Să dau frâu liber fanteziei Nu e ușor, e chiar frustrant. Pe site-uri sunt ”bisericuțe” – Se gratulează reciproc, Se dau pe versuri ”în bărcuțe”, Ca nou venit nu prea ai loc; Să n-ai vreo virgulă greșită, Facile îți sunt rimele, Limbajul nu e de elită – Ce mai, sunt ca enzimele! Te descompun cu nonșalanță, Se pare c-asta-i hrana lor În viața fără de substanță Ce-o au, de-a lungul zilelor Găsesc un debușeu frustrării, Și critică orice ad-hoc, Nu văd de valuri spuma mării, Sunt indivizi fără noroc. Dar nu-i nimic am blogul propriu, Unde-mi sunt critici cititorii Adio deci, mi-e prea impropriu Contactul des cu detractorii.

Iubito, s-antamăm un meeting, Extrapolându-ne iubirea, În Herăstrău să facem surfing, Să ne ”lovească” fericirea! Apoi să mergem la shaorma La un fastfood apropiat – Să nu ni se mai știe urma Incognito m-am echipat. Să-ți iei și tu în cap perucă, Și o pereche de-ochelari, Azi am un mare dor de ducă Și-n buzunar câțiva dolari. Vom merge-n mall la cafeluță, Apoi îți iau ceva frumos; Poți să-ți alegi ce vrei drăguță, Azi sunt cu tine generos. Pe seară-o să mergem la tine – La mine încă zugrăvesc, Ne facem duș, ne simțim bine, Apoi am să te părăsesc – Mă cheamă slujba, sunt de noapte – Ne-om revedea în dimineață, Cu-mbrățișări, săruturi, șoapte, Iubito, asta numesc viață! Și de vei vrea și altă dată Ceva drăguț să antamăm, Eu am să îți răspund îndată Căci e păcat să amânăm!

          Azi nu...                                                       Azi tu...                  de  Camelia Ardelean                                                                       de Nelu Preda Azi nu mai sorb din veșteda fântână    ...

Când Dumnezeu creă această lume, Văzu că totul este prea perfect ; Hai să dăm omului și-o imperfecțiune – Și îi dădu să aibă tusea-n piept. O fi de-ajuns? -  își zise Cel de Sus Mai mult de-atâta nu se poate Să ducă omul?...Ce-ar mai fi de dus?... Și îi dădu un junghi în spate! De-atunci, oriunde se-ntovărășesc Și unde este tusea e și-un junghi – Pereche de-o potrivă-alcătuiesc, Precum sunt laturile în dreptunghi. La fel și-n viață – mii de caractere, Ce își găsesc pereche negreșit – Cum se-nțeleg? – acestea sunt mistere ; Protagoniștii doar le-au însușit!

Eu nu scriu versuri pentru nemurire, Căci tot ce e sub soare-i muritor – Vreau să transmit vigoare și trăire Prin vers, spre cel ce-mi este cititor. Eu nu doresc nici laude, nici lauri, Succesul este-atât de trecător – Îmi e de-ajuns să fiu citit pe site-uri – Trăiesc, momentul nu-i întâmplător. Eu nu-s poet, sunt versificator, Metafora-i străină pentru mine – Eu spun povești în versuri, curgător, Citește deci cu-ncredere, străine!...

E toamnă și visez că ești înveșmântată-n frunze ruginii, Asemeni parcului în care ne plimbăm ades fiind copii – Obrazul tău e-mbujorat de frigul aspru-al dimineții, Iar tu dispari în mantia atât de nebuloasă-a ceții. Te caut fără spor în aburul lăptos al negurei lăsate, Și-mi vin în minte gânduri negre, sumbre, disperate; Ești tu, nu ești, ai fost, n-ai fost, vei fi cu mine iar, Sau străduința mea să te găsesc rămâne în zadar? Dar brusc, aud cum vântul șuieră prin crengi, strident, Realizez că am dormit și am visat – e-atât de evident – Te văd în stânga mea dormind precum un înger rătăcit ; E toamnă-afară, trec cocorii și sunt atât de fericit!

Mai dă-mi înc-o speranță că te voi revedea; Cu toată nerăbdarea, te voi întâmpina  - Chiar dacă viitorul nu îl poți prevedea, Nu-mi omorî speranța, nu o poți ruina! Mai dă-mi o-mbrățișare când ne vom întâlni, Adu-ți aminte ziua când noi ne-am cunoscut – Și poate sentimentul cel nou va cumpăni, Sau poate că iubirea în tine-a renăscut Și vei fi iar aceea ce m-a iubit intens, Înțelegând iubirea ce-ți port cu stoicism, Că are plinătate și sentimentu-i dens – Nu poate fi privit deloc cu scepticism! Mai dă-mi deci iară șansa să te recuceresc, Și n-o să ai regrete, cuvântul meu e gaj – Să am din nou în preajmă surâsu-ți îngeresc, Și voi avea putere și voi avea curaj!

Infinitul din sarma          de Nelu Preda   Mai gust din moare* – infinitul de gust îl regăsesc mereu Și pun din ea peste sarmale – sarmale care fierb în greu... Și-mi frec cu mulțumire pumnii, chiar dacă-aproape înghețau, Afară lângă pirostria din care aburi se-nălțau,  Iară ceaunul fierbe-ntr-una ascuns cumva de umbra mea,  Și simt aroma de sarmale prezentă în suflarea ta,  Iară când zeama scade iute, de fierbere, sunt în impas  Și completez  rapid cu moarea  care în oală mi-a rămas.  Norocul este că afară e timp frumos și e senin –  Sarmalele de bunăseamă deopotrivă le iubim ;  Experiență culinară am câștigat treaptă cu treaptă, Gătitu-afară, în natură, deschide înc-o nouă poartă Chiar de vom degusta sarmale privind la steaua călătoare,  Din foișor, la masa-ntinsă cu feluri multe și petale           ...

Veni-va sărbătoare                              Alcoolismul        de Gina Zaharia                                                                  de Nelu Preda E ceață  la fereastră, și parcă a-mpânzit                                De-o vreme alcoolismul  pământul a-mpânzit Tot cerul meu de astăzi. Furtuna s-a trezit,                          Și-n urbea noas...

Înger ești, sau demon poate? – Sufletul mi-ai subjugat, Mințile nu-mi mai sunt toate, Liniștea mi-ai alungat. Când ți-am întâlnit privirea, Inima mi-a tresăltat – Nu mai uit că potrivirea Întâlnirii mi-a lăsat Gustul dulce, dar și-amar; Aș dori-o repetată, Dar n-am îndrăznit măcar A-ntreba de ești tentată. Te visez de-atunci întruna, Nopțile îmi stăpânești, Înger, demon? – mi-e totuna, Totul e să mă iubești!

De carton e bogăția azi în Țara Românească – Munca este temelia, visul să ți-l împlinească; De privești jur împrejur, vezi doar hoți și parveniți - Tu fii harnic, ține-ți drumul, nu-ncerca să îi imiți! Fii cinstit, plătește-ți traiul cu efortul muncii tale, N-aștepta pomeni și daruri care ți-ar ieși în cale Ca răsplată pentru cinstea ce ți-ai scoate la mezat, Dar dacă ești demn, cu mită nimeni nu a cutezat Să-ți mânjească demnitatea, să-ți știrbească viitorul, Tu fii harnic, ține-ți munca, ține-ți casa și ogorul, Iar când noaptea se așează și te culci în patul tău, Dormi ca pruncul, fără grijă, nu cu teamă, ca cel rău!

Cad triste ploi pe urbea înghețată, Perdele fumurii de ceață fină Se cern prin ploaia sincopată, Iar norii-nghit a soarelui lumină. E totul mohorât și-n suflet doare, Tristețea e adâncă și amară – Doar poezia-mi dă o alinare, Scriu la birou – nu pot ieși afară, Iar toată săptămâna plouă rece, De parcă cerul e-întristat Și plânge, fără ca  să sece, Dar n-am ce face, doar constat, Și mă cufund în vis și poezie, Colind ținuturi tropicale, Dau liber frâu la fantezie, Să scap ușor de ploile letale!

O stăncuță cam zburlită, Și la minte zăpăcită, A clocit gândul valid Să se-nscrie-ntr-un partid. Și-a avut mare succes – Croncănea în toate, des; Ea pe toate le știa Chiar dacă le bâjbâia. Că-n al orbilor palat, Chiorul este împărat, Și-a ajuns sub jurământ Ministru la-nvățământ. Cum avea și ceva carte, A-nceput schimbări în toate: Nu vreau profesionale, Nici licee industriale! Nici programa nu e bună – Facem alta într-o lună! Manuale-alternative – Cele vechi sunt cognitive! Într-o lună-a bulversat Tot sistemul bun de stat, Iar sărmanii școlărei, Cintezoi și câțiva miei Care n-au urmat liceul, Pasc pe margini eleșteul – Sunt șomeri, dar absolvenți ; Pot ajunge delincvenți! Și tot sub al ei mandat, Doctorate-au comandat Alte stăncuțe din stat, Și le-au luat prin plagiat. Astăzi țara este plină De mulți doctori de duzină – Ca stăncuța croncănesc, Dar munca o ocolesc. Morala: Nu-i da prostului ...

Sunt munți înalți, însă iubirea ’ i-ntrece-n piscurile sale, E marea-adâncă dar iubirea e mai adâncă-n profunzimi – Sunt drumuri lungi însă nici unul nu-i poate sta vreodată-n cale, Țâșnește chiar de-i îngropată în nesfârșite adâncimi.   Iubirea-i corolarul vieții, sublimul rost de-a exista Este balsamul suferinței, ea ne alină inima – Îndrăgostiții simt c-au aripi, în față nu le poate sta Nici sărăcia, nici puterea, nu reușește-ai dezarma. Iubirea pentru-aproape este, un alt motiv de fericire, N-ai dușmănii, n-ai apăsare, și nici motive de război, Suflet ușor și o chemare de-a fi lângă Dumnezeire, Iar inima-ți tresaltă vesel când ajuți semeni în nevoi. Căci la-nceput a fost Cuvântul, ce cu iubire a zidit, Iar noi, urmași, pe tot Pământul, pios, cu zel, l-am ascultat – Iubirea este clăditoare în tot ce-i viu și-nsuflețit, La ”chip cioplit” și ”sfinte moaște”, noi nicăieri nu ne-am rugat!

Au înflorit iar crizanteme în toamna rece brumărie, Mi-aduce-aminte de-anotimpul în care noi ne-am cunoscut – Erai mlădie și frumoasă, tu doamna mea cu pălărie, Sunt ani și ani de-atunci dar iată că astăzi iară ne-am văzut. Frumoasă-a fost iubirea noastră, ca o fantasmă a trecut, Precum o crizantemă-n glastră ea s-a topit și a-ncetat – Acum te văd și mă privești de parcă-aș fi necunoscut, Ori între între noi nici o iubire, sau altceva n-a existat. Precum o crizantemă, rece, tu ai ajuns să-mi fii acum, Mă-ntreb ce s-a-ntâmplat cu tine, cu al tău suflet luminos – E-atâta timp de când viața ne-a refuzat același drum, Și-n amintirea tinereții, ți-aduc acest buchet prinos – Sunt crizanteme minunate, la fel cu cele ce-ți plăceau, Nostalgice după căldura ce le-a ținut acum în viață, Nostalgic sunt și eu căci viața, m-a pus atunci subit să beau Din cupa-amară-a despărțirii, și ajunsesem o paiață. Dar viața are cursul ei, ne ia, dar ne și dă în schimb ;...