Poeziile Mele - Nelu Preda

Dragoste nemuritoare, tu mă ții în mreaja ta, Faci zilele sărbătoare, fără tine n-aș mai sta, Nici o clipă din viața ce mi-i dată pe pământ, Chiar de se scurtează ața și-aș ajunge în mormânt. Fără tine ziua-i noapte, noaptea se preface-n zi, Nu am nici un spor în fapte și nici foame de-a prânzi – Stau cu dor și-nfrigurare să o văd din nou pe ea, Fiindcă dintre muritoare, ea-i aleasa,-i cea mai cea. Dar tu dragoste mi-ești dată, ca venită din povești, Ești sublimă, minunată, sufletul mi-l ostoiești – Simțământ precum acesta, unic și nemăsurat, Niciodată-n viața asta nu mi s-a mai întâmplat Și te chem pe înserate, să vii cu iubita mea, Simțămintele curate vreau să le trăiesc cu ea – Ea e unică sub soare, unică-ntre muritoare, Iară tu, ești uimitoare – cum de mi-ai adus-o oare? Dragoste nemuritoare, ești minune-n viața mea, Chiar de sufletul mă doare când sunt depărtat de ea, Tu-mi dai viață și candoare în al vieții labirint – Iubita-...

Iubita mea-i o poezie, atâta-i de armonioasă, La trup și suflet simfonie, e blândă, caldă și voioasă. Iubita mea e vers duios, ce mângâie și oblojește, Iar din al inimii prinos, cuvântul scris ea-l sfințește. Iubita mea e ritm și rimă, poemul drag și cântător, Eresul care mă animă în tot ce e înălțător. Iubita mea e minunată, rimează-aprins în dor și cânt, Cu poezia dedicată, ca ea nu-i alta pe   pământ. Iubita mea e slovă sfântă, căci are nume de-ametist, Și simte inima că-i frântă, dacă mă vede că sunt trist – Iubita mea e trup și suflet cu mine-n toate câte sunt, E dăruire și răsunet, e unică pe-acest pământ. Iubita mea e melodie, de violină și oboi, Și mi-e în suflet simfonie ce o gustăm ades în doi – Iubită draga a aceasta, ce o iubesc nețărmurit, E aurul din lumea asta, de focul sacru lămurit. Iubita mea-i o poezie, atâta-i de armonioasă, Aș face și o erezie ca să o știu la mine-n casă – Să-i fiu, să-mi fie fericire, pe zi să ne ...

Tu simțământ năvalnic, ce-animi întreaga fire, În suflet ești organic, copleșitor – Iubire – Căci munții mari din vintre și stelele pe cer, Le muți prin jurăminte și-atât de mult mister. Ești tot ce omenirea, are mai bun în sine, Căci ea, Dumnezeirea ni te-a lăsat, știi bine Să fim cu năzuința spre îngerii din cer, Ce poartă biruința – doar dragostea o cer, Iar noi urmași ai Evei, bătrânului Adam, Cunoaștem gustul sevei iubirii, ce-i un ram În arborele vieții din verde Paradis – Ca roua dimineții ce n-are compromis Iubirea e totală, completă, sau deloc, Căci dacă e formală, e doar un simplu joc – Iubita mea, cu mine, iubim intens, arzând, Iubirea noastră este sacrală mai curând – Oficiem Iubirea în orice gest și vorbă, Cunoaștem dăruirea – nu ne iubim de formă ; A lumii-împărăteasă, miracol, tu Iubire, Să vii ca ploaia deasă, mustind de fericire, Să ne pătrunzi în suflet ca mirul cel curat, El să ne lumineze, iubind nemăsurat!

Adorm târziu în miez de noapte, avându-te pe tine-n gând, Și-aud aievea mii de șoapte, doar numele tău repetând – Te văd un înger de lumină zburând pe cerul albăstrui, Iar eu cu suflet fără vină te așteptam pe cărărui, Să vii minunea vieții mele, căci te aștept cu drag și dor, Ești îngerul venit din stele și am temei să te ador – Minunea nopților albastre – tu strălucești pe firmament, Iar sentimentele ce-s caste eu ți le dărui permanent Și chiar de-i   noapte, e lumină în sufletul de tine plin, Merg cu picioarele pe tină, și-ți spun poeme doar puțin – Poeme dragi despre iubire, poeme despre drag și dor, Să-ți fie veșnic amintire dacă-o să mergem în pridvor, Să ne iubim cu dăruire, să ne iubim nevinovat, Căci versuri calde de iubire, ți-am dedicat nenumărat – Și visele de peste noapte le vom trăi aievea-n fân, Tu mă vei alinta cu șoapte și iar eu al inimii stăpân Te voi iubi cu dăruirea aceluia ce vreau să-ți fiu, Căci lângă tine mi-e me...

Despre dragoste pot spune că e cea mai de dorit, Din atâtea lucruri bune, altul n-am mai întâlnit Minunat în lumea asta, pentru el și pentru ea – Însă-ți poți găsi năpasta – dragostea e și belea De nu ești cu tact și grijă, ea se poate nărui, Și sare precum o schijă, crunt ea te va chinui – Sentimentele curate de le pui precum o coală, Pot fi lesne zmângălite cu-a vanității cerneală, Maculând tot sentimentul cald, suav, cotropitor, Ce se stinge-n suferință și-n al sufletului dor, Rămânând două destine, ce-au fost suflete pereche, Suferința s-o aline, îmbrăcând o haină veche – Haina dorului năvalnic, singuratic și-ascuțit, Cel ce-a fost cândva romantic, poate-ajunge chinuit, De o vorbă spusă-aiurea, de un gest făcut precar, Ridicând ades securea, fără a dori măcar. Dragostea e dulce-amară, cultivați-o cu alean, Nu este un moft de-o vară, nici idilă de un an – Dragostea adevărată, e-o minune de-o aflați, Voi cu multă dăruire, de-o aflați...

Ochii tăi îi văd prea rar, când îi văd mă-aprind văpăi, Sunt frumoși, dar în zadar, fiindcă sunt numai ai tăi – Dă-mi-i mie, te-aș ruga, că-s frumoși cum alții nu-s, Și-ți dau toată viața mea și orice mai vrei în plus. Ochii negri de-abanos, sunt ai tăi, mult îi iubesc, Altceva așa frumos, c-am văzut, nu-mi amintesc ; Aș da luna de pe cer, soarele și-un roi de stele, Ca privirea-ți de mister să vină-n visele mele. Ochii tăi strălucitori, au acel ce-i ”vino-ncoace”, Îi privesc de câte ori ești în preajmă și n-am pace – Trebuie să fii a mea, altfel nicicum nu se poate, Dragostea, mă știe ea, mă-nțelege și socoate Că în ochii tăi adânci, stă misterul fericirii, Aș escalda și stânci dincolo de legea firii, Râuri largi aș traversa, chiar de-ar fi cu riscul vieții, Numai pentru-a inversa chiar ivirea dimineții, Fiindcă-atunci privirea ta, e călină, iubitoare, Și nimic n-ar exista să-i fie-asemănătoare – Ochii tăi de căprioară, sufletul mi-au m...

Dacă-ar fi să nu mai fii, aș fi o poveste tristă, Cu simțăminte pustii, cum în lume nu există – Aș fi un umil pigmeu pe o tristă scenă-a vieții, Pomenindu-te mereu, frunză-n vântul dimineții. Dacă tu nu ai mai fi, viața mea ar fi povară, Beznă deasă-n plină zi, și-ofilită primăvară – Trilul de privighetori mi-ar părea un marș funebru, Iară zi de zi în zori, m-aș mira că sunt integru. Dacă tu nu ai mai fi, aș visa numai coșmaruri, Rătăcind prin catacombe și golit de idealuri – Doar icoana ta cea dragă aș purta-o căpătâi, Ar pricepe lumea-ntreagă cât de scumpă îmi rămâi. Dar tu ești ca o minune manifestă-n viața mea, Ne iubim și toate-s bune, viața nu e-așa de rea – Să ne bucurăm de viață cât îți sunt și cât îmi ești, Căci mosorul are ață și iubirea-i ca-n povești!

Prin vers găsește alinare la sufletul cel tumultuos, Cu dăruire și candoare fixează-n slove ce-i frumos – El nu visează nemurirea, dar o atinge când și când Prin versuri care au menirea ca să ne lase fremătând De dorurile neștiute ce le trăim subconștient, Pe care el ni le azmute și le trăim așa ardent De parcă-am fi o vâlvătaie stârnită de un simplu vers, Ce scormone în măruntaie ivind un tainic univers Al sufletelor simțitoare, sensibile la ce-i frumos, Trăirile-ademenitoare ne sunt de un real folos – Căci la-nceput a fost cuvântul care clădește curajos, Iar el poetul, nopți de-a rândul îl cizelează migălos. Chiar de-i vetust, îi dă valoare și noi valențe, negreșit, Iar dacă pentru fiecare găsește sensul potrivit E mulțumit știind că menirea și-a împlinit-o temerar, Subsidiară, pomenirea va fi al operei lui dar. De-aceea, când veți întâlni poetul în cartea sa cu poezii, Citiți cum face înțeleptul, chiar de-ntâlniți și erezii, Luați har...

Pădure, draga mea pădure, mi-ai îndulcit copilăria Cu fragi, afine și cu mure, ce-mi vârfuiau des pălăria, Cu ciripit de păsărele, în ramul verde și umbros Și veverițele rebele, umblând în sus, apoi în jos În căutarea de alune și ghindă rumenă gustoasă, Ele-ncercând ca să adune, să aibă-n iarna cea geroasă. Îți văd aievea lopătarii și căprioarele gingașe, Păscând alene printre arii și dropiile mari golașe Care cloceau pe liziere, în cuiburi calde dar umbroase, Fazani și fagurii de miere din trunchiurile scorburoase, Mistreții care se-îmbăiau în lacurile din poiene Și iepurii ce mișunau, mâncând din ierburi dulci, alene. Mă văd din nou prunc, la culesul de mânătărci și vinecioare, Și-alte ciuperci, căci le știu rostul și mă feream de-otrăvitoare – Plimbările lungi pe colnice, mi le-amintesc cu-atâta drag, Dar astăzi parcă nu s-ar zice, că ai fi fost, zăresc doar vag Tufișuri dese și virgine, ce-au răsărit spontan, sălbatec Fiindcă aproape...

Iubita mea cu ochii negri și păr de parcă-i de-abanos, Ce-s minunați și sunt integri, iar pletele îți cad în jos Pe umerii catifelați, ca laptele, albi, mătăsoși, Rotunzi dar și imaculați -   Doamne, și-atâta de frumoși. Doar ce-am plecat de lângă tine -   ai fost a mea, iar eu al tău, Dar e ceva ce mă reține în preajma ta – singur mi-e rău, Iar depărtarea mă omoară, te-aș vrea mereu să fii a mea, Deși afară-i plină vară, în inimă am iarna grea – Fără de tine, albu-i negru, iar caldu-i rece, aspru ger, Iar inima-mi bate alegru – vreau să pătrund al tău mister – Te-aș vrea a mea pe totdeauna și nu-i păcat că vreau așa, Suntem ca soarele și luna pe și-n infinit vom atașa Cuvinte dulci, trăiri intense, și zbuciumul dulce-amar Iar sentimentele imense, nu se vor consuma-n zadar – Te vreau aproape, mai aproape, un singur suflet contopit, Cu-al meu pe a iubirii clape, mă las de tine răscolit În cântece de pianină, alegro, andante apoi lin ...

Țară mândră, plai de dor, ești pe mâna hoților – Ți-au răpit și viitor și pământul din ogor, Fabrici mândre, combinate, azi sunt toate demolate, Iar pădurile sunt toate, retezate, exportate. Țară mândră, plai de dor, nu mai ai nici ajutor, Românașii stau și mor, la poarta spitalelor – Doctorii au emigrat, în Vestul cel lăudat, După un salar bogat și respectul meritat. Țară mândră milenară, toți românii plecă-afară, După o pâine amară, ce nu o găsesc în țară, Sau de e, e cu mult chin, slugărelă și venin – Azi îmi vine să mă-nchin, ca să nu mai bem pelin. Țară mândră și deșteptă, vremuri grele te așteaptă, Ai analfabeți la poartă, ce-o să aibă o rea soartă – Când va fi și timpul lor, să fie de ajutor, N-or să aibă nici un spor, iar foamea va da-n popor. Țară mândră, cin’ te-ascultă, ai politica incultă, Doar cu gușă și cu burtă, fără suflet, minte multă – Toți gângavii și calicii, ce i-au lăsat bolșevicii, Înțepători ca aricii, ce nu ști...

Îngemănați de-aceleași doruri, de setea pentru ce-i frumos, Cunoaștem astăzi adevăruri, cunoaștem dorul dureros – Noi suflete pereche suntem, înmuguriți pe-același dor, Pecetluiți de un totem, cu sentimente ce nu mor. Iubirea noastră-i arzătoare, un jar aprins de o scânteie, Nu e deloc întâmplătoare, este precum o orhidee – Ne-am întâlnit pe firul vieții, dar ne cunoaștem de demult, Boboci în faptul dimineții, în zi cunoaștem un tumult De sentimente minunate, ca o corolă-mperecheată, Ne-apucă dorurile toate în armonie sincopată – Cunoaștem visurile noastre și reciproc le potențăm Și luminăm ca două astre, pe cerul dragostei când stăm. Noi suflete pereche suntem și ne iubim dintotdeauna, Plângem când trebuie și râdem, în două ființe suntem una – Ni-i dragostea o simfonie în pasul dulce cu destinul, Comuniunea-i armonie, iar despărțirea ca pelinul. Eu te cunosc de când e lumea, iubita mea cu ochi curați, Suntem ca gemenii, și culmea, suntem ...

De n-ai fi tu, pădurea n-ar fi verde, câmpia-ar fi aridă peste tot, Iubirea mea e mare și poți crede, că fără tine eu a sta nu pot. De n-ai fi tu, nu așa avea nici vise, nici idealuri de concretizat, Iar toate lucrurile ce ți-au fost   promise, în lipsa ta le-aș pune la mezat. De n-ai fi tu, nici soarele lumina, nu ar mai răspândi-o pe pământ, M-aș stafidi precum uscată pruna și n-aș mai vrea să fiu pe-acest pământ. De n-ai fi tu, iubito, tot ce-mi ești, aș fi neconsolat în astă lume, Dar tu îmi ești crăiasa din povești – și-n somn rostesc, blând al tău nume. De n-ai fi tu, iubito, primăvara n-ar mai avea nici flori nici tril de ciocârlii, Iar eu aș sta și-aș pierde toată vara, visând în noapte numai grozăvii. De n-ai fi tu, nici nori n-ar exista, nici ploi, nici vânt și nici ninsori, Însă tu ești, se poate constata și toate zilele-mi sunt sărbători. De n-ai fi tu, noianul de cuvinte, nu l-aș așterne-atâta de ușor, Tu îmi ești muză și-am o rugă...

Te văd în visele de noapte, te văd în visele de zi, Visez mereu șuvoi de șoapte și-am fericirea de-a urzi Șirag de versuri pentru tine, fiindcă tu ești încântătoare, Ești minunată, știi prea bine și gingașă precum o floare. Te văd în gând atât de-aproape, ai inima-mi sălaș al tău, Iar gându-mi fuge peste ape și multele păreri de rău Că nu ești astăzi lângă mine, și culcușit la sânul tău, Să-mi fie și să-ți fie bine, să nu avem parte de rău. Te văd aievea o prințesă, tronând castele-mpărății, Sau poate numai o contesă, cu trenă și bijuterii – Ești nestemata cea mai scumpă, a sufletului meu comoară, Privirea mea rămas-a tâmpă, când te-am zărit întâia oară. Te văd în cer, în câmp, în fluturi, ce zboară-atâta de frumos, Și-s colorați în mii de tonuri, în sunetul melodios Al al mierlei și-al privighetorii din verdele zăvoi pe râu, În dropia și-albastrul florii de albăstrea în lan de grâu. Te văd în tot și-n toate cele ce Dumnezeu a plăsmuit, Eș...

Te-am așteptat să vii o viață-ntreagă și-ai apărut la timpul potrivit, Iar mintea mea nu poate să-nțeleagă, din ce tărâm de îngeri te-ai ivit. Tu ești ca mirul sfânt și ca tămâia, înmiresmezi pământul ce-l pășești, Ești precum e pentru gutui gutuia și-mi pare bine fiindcă mă iubești. Tu ești precum lumina pentru soare, un emisar al cerului cel sfânt, Ai suflet blând și-o vorbă de-mpăcare, dai plinătate, pace și avânt. Tu ești la minte tare înțeleaptă și mă întreb de unde-ai coborât, În lumea-aceasta-atâta de nedreaptă, unde prejudecăți ai doborât. Tu ești un dor, un chin și o mirare, de fiecare dată când te văd, Mi-apare-n minte cea mai mândră floare și dragostea pe care-o întrevăd. Tu ești asemeni zborului de vis, parcurs planat de orișice condor, Ești precum pasărea din paradis, vitraliu viu imaginat de dor. Tu ești văzduhul ‘ nalt, netulburat de vânt, serenitatea personificată, Ești aer, foc, și apă , și pământ, cea mai iubită și mai adorată. T...