Iertarea

Sunt fiul Tatălui Ceresc, cu toți m-ați osândit,

Pe cruce să mă răstignesc, în cuie pironit!

Cu toții tare va-ți mirat, când eu am înviat,

În  zilele lui Pont Pilat, trei zile după ce am răposat!

Minunile ce le-am făcut, v-au umplut de uimire,

Și pentr-o zi mi-ați arătat, atâta prețuire,

Când intrând în Ierusalim, în ziua de Florii,

Voi m-ați întâmpinat sublim, cu-atâte-alegorii.

Dar totul l-ați uitat apoi, precum niște copii,

Ce fac doar pasul înapoi, sătui de jucării!

Baraba-a fost neprețuit, în ochii voștri orbi,

Când m-ați disprețuit, cu croncăit de corbi!

Dar eu vă iert, căci n-ați știut, ce faceți și ce spuneți,

N-am să vă cert, căci v-am iubit, indiferent ce sunteți!

Ne-om revedea în ceas spășit, târziu, al judecății,

Ce-oi face-o pentru vii și morți, în numele dreptății!

Răgazul nu îl știu nici eu, doar Tatăl cel Ceresc,

Îl știe, numai Dumnezeu, pân-atunci, vă iubesc!