Cristina

Ai ochi-albaștri precum cerul,

Aș vrea să le pătrund misterul

Privirii calde de-odaliscă

Care atenția-mi confiscă.

Ai păr ca pana corbului,

E neputința verbului

De a-l descrie unduios,

Cu stă pe umeri dalbi în jos.

Ai pielea precum laptele,

Cum nu-mi auzi tu șoaptele

De dor s-o mângâi, s-o sărut –

Oare nu asta tu ai vrut?

Când mi-ai trimis fotografia,

Nu mi-ai știut biografia?

E prea târziu căci vâlvătaia

În suflet a aprins văpaia!

Și nu visez decât la clipa

Când dorul își va lua aripa

Și voi vedea-o bat-o vina,

Pe draga mea Cristina!