De-ai mai trăi!

 (tatălui meu, Nicolae Preda)

De-ai mai trăi, tăticule mi-aș face

Timp să petrecem molcom amândoi

Căci niciodată n-a fost pentru noi

Răgaz să stăm în liniște și pace.

Mereu am amânat ziua în care

Să îți acord mai mult din timpul meu

Credeam c-o să trăiești ca și un zeu

Dar bătrânețe-a fost neiertătoare.

Acum e prea târziu și-o să regret

Cât voi trăi că n-am stat împreună

Mai mult, c-aveai o vorbă bună

Și-o mină, parcă văd al tău portret;

Privind la el ne alungăm aleanul

Căci ne lipsești așa de mult

Aș vrea să fii din nou să te ascult

Dar implacabil trece anul,

Mai trece unul, iată-s doi

De-ai mai trăi am face-o-groază

De lucruri care-acum contează,

E târziu însă pentru noi.

Nu pot decât să-ți port iubirea

În suflet trează pe vecie,

Să ne-ntâlnim în veșnicie

Să ne-mplinim cu toți menirea.