Idolatrie!!!...
Sfânta Biblie-ntr-o doară, începui s-o studiez, La un Institut de-ăl Biblic ce păstrează viu un crez – Biblia e Legea Sfântă pentru orișice creștin, Chiar dacă fiind stufoasă pentru mulți este un chin!... Legile scrise pe piatră zece-n număr cum le știți, Sunt cu toate tălmăcite – nici măcar nu vă gândiți, Că-n traducerea directă, nu a Patriarhiei B.O.R., Lucrurile-s diferite – asta vede și un chior – Legea a doua tălmăcită de ilustul John Witeclife, Aramaica fiind sursa, demonstrează că sunt fufe, Toți cei din ortodocsie ce-au tradus-o defectuos, Doar Satan având din asta, o mulțime de folos!... Dragii de prooroci scriseră „Să nu îți faci chip cioplit, Nici vreo înfățișare a celor ce-au viețuit, Ori în ceruri, ori pe țarnă, ori în ape sub pământ, Nu le fă înfățișare la care te-nchini „mormânt”, Fiindcă Dumnezeu, Gelosul pe cei care îl urăsc, Trei sau patru generații din păcate pătimesc – Iar pe-acei ce îi iubește, Dumnezeu îi ocrotește, P...