Sărman poet...

Sărman poet ce scrii în noapte, de fericire, printre lacrimi,

Închipuiești sublime șoapte și stavilă le pui la patimi –

Când scrii, tu uiți de toate cele, ești mult iubit și mult bogat,

Și stavilă le pui la rele, prin versul lin, dar răspicat!...

Ți-e bine în nefericire – condeiu-ți face  să vibreze,

În lumea ta de amăgire, ți-s visele așa de treze;

Suficient prin tine însuți, poți pentru noi ca să visezi,

Căci inima tu apărându-ți, din vise poți să întrupezi

Trăiri sublime, nestemate, în versuri care vor clădi

În inimi calde-nfiorate, iubirea dulce ce-o sădi,

Prinos de caldă mângâiere pentru acei ce vor citi

Dar vor găsi o amăgire și nu te vor mai ispiti.

Sărman poet, a câta oară rescrii tu ultimul poem

Și nu ai mai ieșit afară - ți-e mintea-nfășurată ghem,

Dar tu tot scrii și scrii într-una, perfecțiunea o dorești...

De n-o atingi, îți e totuna, măcar spre ea să năzuiești!...