Mirare

M-am trezit cu o mirare, de cu zori de dimineață,

Tot privind eu către soare, gândeam – asta este viață?!...

Care Dumnezeii lui se mai leagă și-azi de mine,

Să-și mai pună pofta-n cui,  socotesc că nu e bine,

Să răspund azi provocării unei tipe cu sindromul

Nefertiti, și al urii ce o macină, căci omul

De când e pe lumea asta, de ești prost te-ncalecă,

Dar aceasta e năpasta, și-a  băgat pe mânecă

(Zice ea), toți așii care îi asigură succesul,

A făcut o încercare , c-ăsta-i este interesul

Însă nu i-a mers cu mine, c-a lovit-o târnafesul,

La riposta mea vezi bine, ea afirmănd că eresul

Ce îl fac e o-ntâmplare și vezi doamne el nu are

Absolut nici o valoare, în mintea ei sclipitoare,

Că nu aș avea cultură și-mi explic din DEX mirarea,

”Anacronic”, ea cu ură, afirmând că-ar fi splendoarea,

 Iar a-l folosi în versu-mi ce-i vetust, și pașoptist,

(Ăsta  este înteresu-mi, ce credeați, nu mai insist!)

Este o mirare mare, fiindcă eu sunt inginer

Și în mintea-i sclipitoare, am cultură de miner –

Vezi tu Doamne-ar fi cultura rezervată-n mintea ei,

Pentru gașca ei și ura ce îi face-a fi pigmei,

Nu pot să cobor ștacheta să le dau  ce se cuvine,

Meritau sictir, dar cheta de rușine ce-i parvine

Este tot ce-i face viața  ca să fie azi un chin.

Fiindcă a băut ca cloanța toată cupa cu venin

Când mi-am șters cu grijă contul și pe ei i-am părăsit;

Asta e manțocăria, niciodată n-am iubit

Critica ce va să fie și nu este constructivă,

Dărâmând cu dărnicie, tot ca o locomotivă,

Să o țină pentru dânsa, s-o pună la poponeț,

Căci nu a primit dispensa, iar eu nu-s un nătăfleț!...

Înțeleg ce-i bătrânețea, poate că s-a troglodit,

Eu n-am să-i mai dau binețea – niciodată n-a iubit,

Sănătatea, tinerețea,  de-un perete m-am izbit,

Sofia Sincă, e feblețea, de care v-am povestit!...

Dacă mergeți pe Însemne Culturale, negreșit,

Pregătiți-vă, pesemne nu veți sta la tăbăcit!...

E o cloacă-acolo care macină fin poezia –

S-ar părea că li-s imense orgoliul și nerozia!...

N-au decât să se admire cu prea plinul între ei,

Pe mine ce să mă mire, că sunt doar niște mișei

Care-au confiscat cultura cea poetică, se știe,

Fără nici o noimă ura, și-au transpus-o pe hârtie!...