Taină mare e iubirea!...


Taină mare e iubirea, nici nu știi când o s-apară,
Stăpânește toată firea și de-o simți întâia oară
E atât de minunată că n-o uiți cât mai trăiești,
Simți așa că deodată, mai curat, mai ager ești!...

Simți un sentiment acut, de alean și dor de ea,
Și rămâi aproape mut când o zărești prin perdea,
Minunată ca o zână, tu un Făt Frumos te-ai vrea
O pereche foarte bună, să formezi în veci cu ea!...

Dar o taină, e o taină, nu o-mpărtășești în jur,
De-aia e iubirea faină, fără nici un înconjur
Poți să-i spui iubitei tale: ”te iubesc atât de mult,
Dorurile dumitale le-nțeleg și da, le-ascult!”...

Toată firea-atunci conspiră întru-al dragostei folos,
Găuri negre stele-aspiră, pentru a fi mult mai mănos,
Firmamentul ce respiră suflu cald plin de iubire,
Galaxii care conspiră pentru-ntreaga omenire!...

Și din ea, eroii noștri, unici, tineri, iubăreți,
Trec pe podul cu pilaștri, ce unește două vieți,
Nemurirea îi așteaptă în condeiul de poet,
Care-a zugrăvit iubirea, fără cel mai mic regret;

Și de ce-ar avea regrete, zugrăvind din plin iubirea,
Când cu ochiul de erete, observa atent privirea
Celor doi îndrăgostiți ce e plină de-nțeles,
Inspirându-l – ia ghiciți – versuri de-a scrie ades!...

Da, iubirea e o taină, doar îndrăgostiți-o știu,
Se găsește-n lumea faină la tot ce e blând și viu –
Dacă-aflați această taină, sigur veți fi fericiți,
Deci iubirea ce-o să vină și-altora s-o dăruiți!...

Vor afla și ei sectetul  unic în ăst univers,
Doar iubirea e tichetul pentru-un reuși un vers –
Ea clădește și ridică la castelele din nori,
Stelele iubirii noastre, cică-ar fi cu toate sori!...

Tinerețe, vino iarăși, n-am știut să-ți prețuiesc
Nici mulțimea de tovarăși nici tumultul tău firesc –
Tânăr de-aș mai fi acuma aș cunoaște taina ei,
Nu aș mai accepta gluma de-a iubi în ceruri zei,

Taina mare a iubirii, eu în suflet aș ascunde-o,
Și chemarea fericirii fără greș eu aș aude-o –
Iar acum la senectute, mii regrete n-aș avea,
Căci pe vrute sau nevrute am pierdut iubirea mea!...

Comentarii

Postări populare de pe acest blog