Mi-e dor, atât de dor!

Mi-e dor, atât de dor de tine, de ochii tăi pătrunzători,

De gura ta ce-o știu prea bine – mă ridica până la nori

Și de acolo până-n ceruri, iară apoi tot lângă tine,

Iubita mea, știi că alături mi-a fost mereu atât de bine!...

Dar am plecat în zări albastre, nevoia-a fost neiertătoare,

Un rost ca să îmi fac în viață, să fiu corect și ”în picioare” –

Să fac o casă pentru noi, pentru copiii ce i-om face,

Dar azi sunt singur, fără tine, un dor nebun nu îmi dă pace!...

Tu să m-aștepți cu stoicism fiindcă iubirea mi-este mare,

Nu este niciun cataclism o despărțire, deci fii tare

La revederea noastră aștrii vor sta în loc pe bolta-albastră.

Și nimeni n-o avea în lume altă iubire ca a noastră!...