Te văd, te simt, te-aud și te rostesc!

Te văd, te simt, te-aud și te rostesc, un sentiment de plinătate curge,

Este ceva sublim, Dumnezeiesc, oricât de mult ar fi, nu îmi ajunge!...

Te vreau, te strig, și-ntr-un târziu te văd, ești minunată, părul lin îți curge,

Oricât aș căuta să întrevăd, destinul nostru neștiut se scurge,

Și-n orice floare, nor, sau vreo stea, te văd pe tine, mult de tot dorită,

Iar Paradisu-n care să trăiești ai vrea, eu îl clădesc, să fii tu mulțumită;

Dar dacă-ar fi să nu-mplinesc ursita, de tine să nu pot să fiu aproape,

Rămâi tu unica și mult-dorita, până ce Hades îmi va coborî pe pleoape!...

În visul meu de noapte te visez, mai minunată, cum n-ai fost vreodată,

Și din frânturi apoi te recreez, vrăjit de plăsmuirea minunată –

Dar visu-i vis, aș vrea să îl trăiesc, aievea tot ce simt să se-mplinească,

Eu către asta, sincer, năzuiesc, nu va fi om ca mine să iubească!...

Însă nu ești atunci când mă trezesc, a fost doar plăsmuirea minții mele,

Și stau în noapte, singur pătimesc, și mă gândesc la toate cele rele;

Dar timpul lucră în favoarea mea - știu că mirată tu te vei întoarce,

Și fiecare clipă va să stea trăită-n ritm intens, din ea vom stoarce

Tot sentimentul drag, înălțător, trăirea-n cote maxim cu putință,

Iubirea va avea aripi de zbor, iar viața va uita orice sentință –

Vom fi un cuget și un singur trup, și dragostea va fi încântătoare,

Caci simt cum lângă tine eu erup, și nimeni n-a iubit atât de tare!...