De n-ai fi tu!

            de Nelu Preda

De n-ai fi tu, te-aș căuta în noapte
Pe cerul sidefiu și plin de stele,
Prin ale vântului fluide șoapte,
Sau printre valuri ce se sparg rebele.

De n-ai fi tu, te-aș căuta-n nisipul
Clepsidelor în care timpul curge,
Spre infinit prefigurându-ți chipul
De hetairă-n clipe demiurge.

De n-ai fi tu, aș fi nemângâiat,
Pe veci te-aș căuta-ntre muritoare;
Când te-aș găsi aș fi invidiat
De zei în ceruri fără de hotare.

Însă tu ești și nimeni nu-i ca tine
Iubita mea, ce bine că exiști,
Tu ai adus tot ce e bun în mine,
Așa că-nveselește-ți ochii triști,

Sărbătorește astăzi fericirea
De-a fi noi doi și ea, iubirea!

Comentarii

  1. Foarte frumos exprimat sentimentul de iubire, Nelu. Constientizezi, ca de fapt iubirea este aici, printre noi, nu printre stele. Versurile tale sunt încărcate de sensibilitate, nostalgie si de ideea, ca toti avem nevoie de iubire. Foarte frumos

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Dragi cititori, vă invit să comentați, materialul citit!...

Postări populare de pe acest blog