Gazela și ghepardul

Cu bot catifelat și-urechi ciulite,
Sfioasă paște în savana deasă,
Picioarele îi sunt alcătuite
Precum o trestie prea mlădioasă.

Sub soarele torid e însetată
Și tot sfioasă merge către râu,
Să se adape, însă dintr-o dată,
Din iarba deasă ce-ajungea la brâu,

Ghepardul a țâșnit precum un arc,
Setos de sânge și înfometat,
Iară gazela parcă-i prinsă-n țarc
În cotul râului învolburat.

Eschive a făcut în salturi lungi,
Din calea sângeroasei carnivore
Și în savană a lăsat doar dungi
Pe sub copacii largi de sycomore.

Felina și-a pierdut vivacitatea,
De-atâtea salturi ce-a făcut în van
Și s-a retras uitând ferocitatea,
Gazela împlinise-abia un an.

Aceasta a băut pe îndelete
Din apa râului cu val spumat,
Astâmpărându-și marea sete,
Ce viața-aproape că ar fi costat.

La fel și-n viață, cel ce e plăpând,
De asuprirea celui mai puternic
Poate scăpa doar mintea folosind,
Eschivele scăpându-l de nemernic.

Comentarii

  1. Foarte buna concluzie! La fel si in sporturile de contact, de multe ori cei inteligenti castiga, chiar daca par mai putin puternici inaintea inceperii luptei. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Așa e Cristi! Decât prost și cu putere,
      Mai bine smart cu precădere!
      Merci pentru lectură și comment!

      Ștergere
  2. Frumos mesajul poeziei tale, Nelu. Din totdeauna, mintea a ,,dovedit,, trupul.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Dragi cititori, vă invit să comentați, materialul citit!...

Postări populare de pe acest blog