Cad stelele...

Cad stelele în noapte, iar gândurile mele

Îmi amintesc de șoapte și doruri multe, grele,

Și 

luna ca un pașnic durerii mele martor,

Pe bolta unde veșnic cu-al stelelor sobor,

Străluce și nu-i pasă de-a mea durere surdă,

Nu-i nimenea acasă, nu are ci-n’ s-audă

Al meu oftat sau poate cum singur îmi vorbesc,

Fiind în singurătate, doar liniștea-mi doresc.

Iar tu, în depărtare privești aceleași stele,

Și luna la culoare este la fel cu ele,

Cerul e ca și smoala, iar liniștea opacă;

Vezi, ție îndoiala a început să-ți placă

Și a distrus cu timpul tot ce-a fost între noi,

De vină-i anotimpul, sau starea de război

Ce-a fost instaurată în cuplul nostru oare?

Să fii tu vinovată?...Vezi dragostea cum moare?!

Nu, nu ești vinovată doar tu, a mea iubită,

E vina împărțită și asta mă irită

Căci visele țesute de noi cu amăgire

Au fost atâtea sute, și toate de iubire,

Iar stelele ce cad acum în depărtare,

Și orizontu-l rad, nu sunt o întâmplare...

Vor să ne amintească iubirea noastră mare

Și să pecetluiască în noapte o-mpăcare.