Versuri

Noian de versuri îmi apar în minte,

Șiraguri de cuvânt meșteșugite,

Cu toate-n poezie reunite,

Menite doar pe cititor să-ncânte.

Condeiul le așterne cu migală

Pe coala de hârtie fremătând,

Metafore și epitete stau la rând

Să fie-ntipărite cu cerneală.

Și-apare câte-un vers năstrușnic,

Ce nu mă lasă să-i găsesc o rimă

Sau echivoc e ceea ce exprimă,

Și viciază ce vreau să comunic.

Sau alteori înlocuiesc o strofă,

Ce mi se pare că nu-i reușită,

Și-atunci e sigur ștergerii menită,

Iar scrisul e o treabă limitrofă

Cu orice artă-n care tot efortul

De a crea  frumos și pe-nțeles,

Ce e menită cititorului ales,

Și iată fac cu stăruință totul

Sper a-i crea prin vers un univers,

În care să mai uite grija vieții,

Și să se plimbe-n roua dimineții

Cu pas destins cât ar avea de mers.

Scriu versuri, asta-mi place, asta fac,

Cu multă sau puțină iscusință –

Însă depun atâta străduință,

Încât mai bine scriu, și scriu, și...tac!