Castelul din nori...

Castelul din nori e în visele mele,
Sub ploaie și vânt ține piept curajos,
Iar dacă-i senin și e cerul cu stele,
În juru-i păstrează un văl nebulos.

În vârful de munte el stă solitar,
Acvilele doar își fac cuibul în el,
Că-i soare sau ger, el nu are habar,
Să fiu ca și dânsul ar fi al meu țel.

Dar nu e posibil, eu sunt muritor,
Cu patimi și vise, cu lacrimi curgând,
Din jale sau clocot fierbinte de dor –
Sperând să o văd pe iubită curând.

Dar ea nu visează asemeni cu mine,
Castelul ei este clădit pe nisip,
Bătut e de soare în zile senine,
Se schimbă întruna la corp și la chip.

Îmi simte durerea, și gândul hoinar,
Ce zboară în versuri în sus către stele,
Dar inima-i – stâncă, nu are habar,
De-a mea suferință și slovele mele.

Îmi caut refugiul în visele mele,
Croite în versuri așa cum le simt –
Castelul din nori se-nsoțește cu ele,
Și liniștea-mi vine așa cum presimt.

Comentarii

  1. Super poemul , plin de sensibilitate si iubire, nu as crede ca nu are rezonanta persoanei dragi, chiar daca castele de nisip se inalta catre soare si se naruie odata cu primul val, daca esti mester iscusit si ai mortarul pregatit, ajut-o sa intareasca zidul sa nu se mai surpe precum visul fara hotare, vis ce vine si pleaca si nimic nu inalta, ajut-o sa creada in mistria ta care construieste si zideste trainic , ceea ce condeiul tau plin de talent sugereaza pe hartie!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Dragi cititori, vă invit să comentați, materialul citit!...

Postări populare de pe acest blog