Sorinel
Aveam
un șoricar – minune de cățel
Cuminte,
adorabil, pe nume Sorinel;
Era
prieten sincer la greu dar și la bine.
Vroia
doar mângâiere și-un bol micuț de hrană,
Doar
dragoste era, sub straiele-i de blană.
Nici
nu dormea-n coteț să-mi fie mai aproape
Pe
trepte adormea chiar și udat de ape.
Dar
azi de dimineață el n-a mai apărut
Când
l-am strigat pe nume – să fie dispărut?
Nu,
n-a fost dispărut, în stradă l-am aflat
Cu
blana-nsângerată și gâtul sfârtecat.
Căzuse
victimă instinctului primar
De-a
se perpetua și iată ce calvar!
L-am
îngropat în curte sub nucul cel bătrân,
Plângând
ca unui frate destinul său hapsân.
Chiar
de-i voi lua vreodată un înlocuitor,
Sorin
rămâne veșnic al meu ocrotitor,
Și
dacă mai există vreun loc în Paradis,
Acolo-l
voi găsi și pe Sorin, precis!
Impresionant. Frumos omagiu adus prietenului trecut in nefiinta. Vei pastra amintirea lui frumoasa, Nelu.
RăspundețiȘtergereAșa este,Tina! Mulțumesc pentru citire și semnul lăsat!
Ștergere