Sorinel

Aveam un șoricar – minune de cățel
Cuminte, adorabil, pe nume Sorinel;
Oriunde aș fi mers, mergea și el cu mine,
Era prieten sincer la greu dar și la bine.

Vroia doar mângâiere și-un bol micuț de hrană,
Doar dragoste era, sub straiele-i de blană.
Nici nu dormea-n coteț să-mi fie mai aproape
Pe trepte adormea chiar și udat de ape.

Dar azi de dimineață el n-a mai apărut
Când l-am strigat pe nume – să fie dispărut?
Nu, n-a fost dispărut, în stradă l-am aflat
Cu blana-nsângerată și gâtul sfârtecat.

Căzuse victimă instinctului primar
De-a se perpetua și iată ce calvar!
L-am îngropat în curte sub nucul cel bătrân,
Plângând ca unui frate destinul său hapsân.

Chiar de-i voi lua vreodată un înlocuitor,
Sorin rămâne veșnic al meu ocrotitor,
Și dacă mai există vreun loc în Paradis,
Acolo-l voi găsi și pe Sorin, precis!

Comentarii

  1. Impresionant. Frumos omagiu adus prietenului trecut in nefiinta. Vei pastra amintirea lui frumoasa, Nelu.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Dragi cititori, vă invit să comentați, materialul citit!...

Postări populare de pe acest blog