Poeziile Mele - Nelu Preda

Liviuț și Veorica, împreună nu știu frica, Și mă-ntreb mereu, mereu, cum îi rabdă Dumnezeu!?!... Ea-i proastă cum alta nu-i, el e hoț, al Dracului   - Bișnițar până mai ieri, Liviuț, ce poți să-i ceri, La șefia P.S.D., s-a instalat repede Că e bun la sforării și la alte porcării!... Cum spuneam, ca bișnițar, specula iară și iar, Să scape de sărăcia ce bântuia România, Și cum totu-aici se poate, el a dat constant din coate, Și-a acces precum se știe, până la președenție, C-a tăiat în carne vie comunismul să-l reînvie!... Inginer de meserie ( de s-ar duce pe pustie!) Și-a făcut moșie mare, în Teleormanu-n floare Are bar, restaurant, și-un hotel dă-l elegant – De-unde banii pentru ele?...a făcut multe belele... Căci bugetul l-a tocat când prefect s-a instalat, Iar acuma cu TelDrum, a băgat asfalt pe drum, An de an îl toarnă iar, cu firma lui de coșmar, Fiind lucru de mântuială, doar să fie cheltuială!... Și în orice-mprejurare, cu ceata de ți...

Dragi prieteni condeieri, eu nu scriu abia de ieri, Nu-s un geniu ca Nichita să scriu poezii cu litra De Alpan în buzunar, geniul e lucru rar – Nu dau cepul la butoi de vinars când scriu cât doi, Ci scriu treaz și nemâncat, socotesc că nu-i păcat!... Allan Poe, iar scria, marihuana o servea Și hașiș si heroină, nu obișnuiesc, e-o vină?!... Genii de-astea de carton, decedate pe peron, Și urcate-n firmament, din alcool luând talent, Aberații și himere de la mine nu poți cere – Scrisul meu e așezat, fără penis și rahat, Fără nici un pornoșag, de-asta mă dați în vileg Că sunt umil un poetaș construit doar din talaș?!... V-aș ruga să încercaț un poem ca să ”turnați” În vreo douăzeci minute – pentru mine sunt prea multe!... N-am pretenții de poet, poate că nu am talent, Dar vă rog să încercați versul meu să-l cercetați Dacă e așa anost cum mi-a spus mai ieri un prost, Dacă versu-i perimat și eu scriu chiar de rahat, Dacă versu-i infantil și scriu poez...

Te văd, te simt, te-aud și te rostesc, un sentiment de plinătate curge, Este ceva sublim, Dumnezeiesc, oricât de mult ar fi, nu îmi ajunge!... Te vreau, te strig, și-ntr-un târziu te văd, ești minunată, părul lin îți curge, Oricât aș căuta să întrevăd, destinul nostru neștiut se scurge, Și-n orice floare, nor, sau vreo stea, te văd pe tine, mult de tot dorită, Iar Paradisu-n care să trăiești ai vrea, eu îl clădesc, să fii tu mulțumită; Dar dacă-ar fi să nu-mplinesc ursita, de tine să nu pot să fiu aproape, Rămâi tu unica și mult-dorita, până ce Hades îmi va coborî pe pleoape!... În visul meu de noapte te visez, mai minunată, cum n-ai fost vreodată, Și din frânturi apoi te recreez, vrăjit de plăsmuirea minunată – Dar visu-i vis, aș vrea să îl trăiesc, aievea tot ce simt să se-mplinească, Eu către asta, sincer, năzuiesc, nu va fi om ca mine să iubească!... Însă nu ești atunci când mă trezesc, a fost doar plăsmuirea minții mele, Și stau în noapte, sing...

O iubire-înălțătoare pentru tine m-a cuprins, Sentimentul este mare, aproape de necuprins – M-a făcut mai bun, mai altfel și e totul minunat, Eu nu simt defel povara, fiindcă m-ai iluminat Și în suflet și-n simțire totul pare mult ușor, Simt un iz de nemurire, totul e încântător – Urma pașilor în tină ce o lași am s-o sărut, Cum Capela cea Sixtină îmi părea cu mult mai mult, Draga ta făptură sveltă am să o îmbrățișez, Ca pe-o zeitate celtă am să o înnobilez Și pe-altarul fericirii am să dau un blând obol, Frizând gustul nemuririi, sufletul nu-mi mai e gol, Simt o plinătate care mă ridică în înalt, Căci iubirea este mare și o treaptă încă salt Către o înțelepciune ce o dă doar fericirea, Chiar de-i luna lui Răpciune, simt că asta e menirea Să iubesc tot Universul și pe tine fiind în el, Să-ți dedic acuma versul și să fac din el un țel Către nemurirea noastră ferecată azi în slove, Cu parfum de căi celeste și de calde supernove, Bolt...

Mi-e dor, atât de dor de tine, de ochii tăi pătrunzători, De gura ta ce-o știu prea bine – mă ridica până la nori Și de acolo până-n ceruri, iară apoi tot lângă tine, Iubita mea, știi că alături mi-a fost mereu atât de bine!... Dar am plecat în zări albastre, nevoia-a fost neiertătoare, Un rost ca să îmi fac în viață, să fiu corect și ”în picioare” – Să fac o casă pentru noi, pentru copiii ce i-om face, Dar azi sunt singur, fără tine, un dor nebun nu îmi dă pace!... Tu să m-aștepți cu stoicism fiindcă iubirea mi-este mare, Nu este niciun cataclism o despărțire, deci fii tare La revederea noastră aștrii vor sta în loc pe bolta-albastră. Și nimeni n-o avea în lume altă iubire ca a noastră!...

Văd că îngerul tău, te îndeamnă să scrii. O minune de versuri, strânse în poezii – Scrie-ntruna, copilă, scrie, scrii minunat, Versul tău nu va fi, niciodată uitat!... Scrie vers de durere, scrie versul de dor, Ce-mi coboară în suflet și îl face ușor – Dacă-ar fi după mine, o statuie-aș clădi, Iar pe ea sus pe soclu, versul ți-aș dăltui!... Să rămână-n vecie, pentru oameni săpat, Să-ncălzeasc simțirea, versul tău minunat, Dorul, nefericirea, să le stingă-al tău vers, Tot ce-i rău și urât, tot de el va fi șters!... Și de-o fi vreodată să citesc tot ce-ai scris Cele scrise de tine, ce nu au compromis, Voi fi-n inimă trist însă și fermecat De simțirile tale ce-n vers le-ai ferecat!... Scrie, scrie, copilă, suflet drag și candid, Versul tău e ca pâinea, coptă-n țest, fără rid, Dar cu gustul de vise, ca un fulg de păun De-l citești, simți că ești infinit mult mai bun, Către ceruri plutești, aninat de un vis, Simți că inima-ți este pri...

Sărman poet ce scrii în noapte, de fericire, printre lacrimi, Închipuiești sublime șoapte și stavilă le pui la patimi – Când scrii, tu uiți de toate cele, ești mult iubit și mult bogat, Și stavilă le pui la rele, prin versul lin, dar răspicat!... Ți-e bine în nefericire – condeiu-ți face   să vibreze, În lumea ta de amăgire, ți-s visele așa de treze ; Suficient prin tine însuți, poți pentru noi ca să visezi, Căci inima tu apărându-ți, din vise poți să întrupezi Trăiri sublime, nestemate, în versuri care vor clădi În inimi calde-nfiorate, iubirea dulce ce-o sădi, Prinos de caldă mângâiere pentru acei ce vor citi Dar vor găsi o amăgire și nu te vor mai ispiti. Sărman poet, a câta oară rescrii tu ultimul poem Și nu ai mai ieșit afară - ți-e mintea-nfășurată ghem, Dar tu tot scrii și scrii într-una, perfecțiunea o dorești... De n-o atingi, îți e totuna, măcar spre ea să năzuiești!...

Ești prea departe, dar în suflet îmi ești atâta de aproape, Parcă îți văd iubitul umblet ; te-aș săruta ușor pe pleoape, Apoi în brațe mi te-aș strânge lipindu-te ușor de piept, Sărutul tău nu mi-ar ajunge și altele am să aștept...   Iar tu, cât ești de generoasă, iubirea mea vei răsplăti Cu gura-ți dulce, răcoroasă, în sărutări te-ai răzvrăti, Iar eu de ele fermecat, pe brațe te-oi purta ușor Și voi uita apoi pe-ndat ’, că vreodată mi-a fost dor!... Așa visez în vis de noapte, când depărtarea ne desparte, Aud în vis a tale șoapte iar sufletul mi se împarte În două zboruri de condor ce caută să te găsească, Să ostoiască al meu dor și tot mai mult să te iubească. Și-oricât de mare-i depărtarea, iubirea ce ți-o port sporește, Urmează neclintit cărarea spre tine și mai mult dorește Să-i fii aproape către visul unei iubiri cum n-a mai fost, În doi s-atingem Paradisul – de unul singur, n-are rost!... Ne-om regăsi în ceas de seară ca doi eterni...

Ninge blând, cu fulgi pufoși, peste glie, peste hat, Totu-i alb de-acei  frumoși, ce-au spălat orice păcat!... Neau-a-mpodobit copacii cu-n lințoliu vaporos... Doamne ușurează-ți sacii și fă totul mai frumos!... Urmăresc un fulg ce-alene cade lin din cerul mat, Mi se-așază peste gene simt răcoarea-i de agat, Parcă zbor printre năluci – fulgi în dans amețitor, Sunt din nou copil prin lunci și de-acasă îmi e dor!... Minunat se-așterne neaua, totul-i dalb imaculat, Curtea, casa și șoseaua – pârtia am terminat... Mi-a prins bine dimineață, un efort, căci m-a trezit Din această blândă ceață peste sufletul vrăjit!... Ninge, ninge, ninge iară, Doamne cât m-ai bucurat Cu minunea de afară – solul l-ai împovărat Cu-o hlamidă minunată, bucurie pentru prunci – Ea va fi încununată cu belșug de grâu în lunci!...

       Escală                           Don Juan de ocazie    de Camelia Ardelean                                                      de Nelu Preda        În visele-mi zălude făcut-am o escală                         Pe plaja cea fierbinte, făcut-am o escală (Mușcat-am din himere cu iz de antracit);                 Și-am întâlnit o jună cu pielea de-antracit ; Destul m-a strâns destinul în gheara-i bestială,         Un corp de balerină și-o față bestială, Vânând nădejdi caduce, destul m-am bălăcit!           Cu jind, pe lângă dânsa oftând m-am bălăcit! Arunc din caravelă ...

Dis de dimineață, astăzi m-am sculat, fiindcă e Crăciunul cel prealuminat, Fața, ochii, trupul mi-am înviorat, la Izvorul Vieții de Hristos lăsat ; El e orișiunde ruga o-nchinăm, lui Hristos prea Sfântul și Îl lăudăm – Căci la Betleem S-a născut, sperăm, Craiul cel pe care toți îl așteptăm!... Bucurie mare toți creștinii au, Magii din pustie, aur, smirnă-i dau Lui Iisus ofrandă, lângă Dânsul stau, Iosif și Maria mulțumire au, Căci un prunc cuminte și blând s-a născut, scâncet de durere el n-a cunoscut, Doar zâmbet mijește pe fața-i, tăcut, ca Rege al Lumii, L-au recunoscut!... Eu, precum fac dânșii, sufletu-mi mângâi, cu rugă și cântec, asta mai întâi, În Templul Dreptății – pe Dânsul clădit, Biserica noastră ce L-a pomenit Astăzi în cântare și în rugăciuni, care să îi facă pe creștini mai buni… Apoi merg acasă, praznicu-mpărțesc, la vecini și rude care azi iubesc Mult mai mult credința în Tatăl Ceresc, și-n Iisus, azi Pruncul pe care-l măresc, Bucuri...

S-a născut Cristos, Regele-așteptat, Cum proorocii spun, azi s-a întâmplat – În ieslea modestă, nu într-un palat ; Prea-sfinte Iisuse, cât te-am așteptat!... Betleemul care, azi te găzduiește, Nașterea-ți sublimă azi sărbătorește – Bucuria mare o împărtășește… Toți cu mic cu mare, prăznuiesc regește!... Post și rugăciune noi ți-am închinat, Sfântul Duh în noi iar a luminat; Su fletul vibrează și e minunat – Azi cântări de slavă ție ți-am cântat!... Și în turma care tu o păstorești, Azi răsună numai melodii cerești – Îngerii se-adună, printre ei tu ești, Craiul ce-i conduce și ne amintești Că pe lumea asta, mare, minunată, Pentru mântuire, un Cristos se-arată – Ne rugăm azi ție să ne cârmuiești Către Raiul unde tu ne păstorești. Nașterea ta sfântă-i veste minunată Peste Betleem o stea-i luminată – Magii au văzut fața-ți prea curată, Daruri și-nchinare ție îți arată. Pretudindeni unde, este un creștin, El sărbătorește, na...

Vine Crăciunul, vin colindătorii, prin neau grea, pufoasă, diafană, Se-aud colinde cum se crapă zorii, până în seara - fără de tăgadă Sunt minunate-n spirit și simțire, ele ne-nalță și ne mântuiesc, Colindătorii astfel dau de știre, că-n iesle s-a născut pruncul ceresc!... La Betleem în islea cea săracă, în paie sub a vitelor suflare, Un Dumnezeu sta să primească, a îngerilor binecuvântare; Dar au venit și Magii cu alai și dar de aur, smirnă, plecăciuni, Iar Steaua lumina precum în Rai, iar oamenii erau cu toți mai buni!... Și-acest copil – un Rege Preacelest, un Fiu al Tatălui spre mântuire, Aduce dragostea ca manifest, creștin, și-n inimi dă iubire, Cu toți suntem mai buni și mai curați, căci sfânta naștere ne îmblânzește, La trup și suflet doar imaculați, spălați de Fiul care pătimește!... Vine Crăciunul, fiți și voi mai buni – fiți precum pruncii cei imaculați, Căci așa-i datul nostru din străbuni, de Sărbători sa ne iubim ca frați, Iar gerul cel...