Poeziile Mele - Nelu Preda

De Înviere îngeri se scobor Din cer, cu-nfățișare omenească Dar poposesc întâi lângă vreun nor, Să-și stingă aura Dumnezeiască. Și merg cu- acei ce ruga o ridică, Către Iisus, Păstorul Fericit, Care în chin s-a stins, dar fără frică Să-nvingă moarte-a izbândit. Răsună psalmi suavi ca vechi litanii, Miros de smirnă, mir, și liliac, Din suflete alungă vârsta, anii, Și nimeni nu mai crede-n zodiac. În cimitir ard candele aprinse, Lumină pentru cei ce s-au sfârșit, Și ramuri de finic la cruce prinse, Tot ritualul fiind desăvârșit. La miezul nopții clopote răsună, E semnul că Iisus a înviat Și-nconjurăm Biserica Străbună, Cu-alai, iar sărbătoarea s-a-ncheiat. Și pâlcuri, pâlcuri, toți având făclii, Merg către case aducând lumină, A doua zi ei aducând solii Că-i Paștele și este-o zi senină.

E ziua mea, și n-am nici un regret, Însă forțat am renunțat la tort Fiindcă m-am procopsit cu-n diabet, Însă sunt zdravăn, fac orice efort! E ziua mea, și nu-mi doresc prea mult: Doar să mai scriu o nouă poezie Ce se-adresează publicului cult, Care degustă-această fantezie. E ziua mea, și iată-i cer senin, Fac astăzi primăveri vreo 54 Dar vârsta sincer o resimt puțin, Viața-i precum spetacolul de teatru! E ziua mea, am fost felicitat, De cei ce mă iubesc – care contează, Iar celorlați le spun că e păcat, Și-i voi trata așa cum mă tratează!

Alerg, și cad, și iară mă ridic, În cursa vieții, lungă alergare,                                     Și poți să crezi că nu mai simt nimic Când stau cu îndârjire în piciore. Obstacole multiple-am înfruntat, Cu fruntea sus și ochii scăpărând, N-am ezitat și nu m-am lamentat, Deși sudoarea-mi cade picurând. Am izbândit când mulți se îndoiau Că voi răzbi în lunga alergare, Acum din viață sigur știu să iau Ce-i important și sigur cu valoare. Alerg, și cad, și iară mă ridic, E important să fiu un finalist În cursa vieții, vieții îi dedic Un suflet cald cu luciu de-ametist! 

Statui de visători                 Suntem doar cerșetori     de Camelia Ardelean                                         de Nelu Preda Statui de visători, sculptate-n lut,                  Suntem doar cerșetori cu mâini de lut, Iubirea ne insuflă zilnic viață,                         Cerșitul ne e unic mod de viață, Pe-o pistă scufundată-n absolut –                 Pe zi profitul nostru absolut -- O destin...

       Pe portativ                         Pe caldarâm        Din cenușă-au înflorit speranțe,                  În băutură-am înecat speranțe, Le-am udat cu stropii de argint,                  Îngurgitând din cupe de argint, Izvorâți din clipe ce nu mint,                       Sunt mitoman și știu numai să mint, În iubirea fără de restanțe.                           Iar la-ntreținere am doar restanțe. M -am retras cu timpul la șuetă,      ...

Azi de Florii, Florine și Florica, Primiți cele mai calde din urări, Să fiți voioși, să nu știți ce e frica, Prosperi să fiți și doldora-n cămări. Alături de cei dragi voi să petreceți, Acestă zi a numelui ce-aveți, În dans și ospătare să vă-ntreceți Din suflet supărarea s-o ștergeți. S-aveți o viață lungă și ferice, Și plină de iubire, romantism, Să fiți iubiți precum Euridice, Nu vă-ngenunche nici un cataclism! Să curgă banii ca din ceruri ploaia, S-aveți o sănătate ca de urs, Iar la necazuri să întoarceți foaia, În optimism și țel fără recurs. O ultimă urare v-adresez: Să vă păstrați un suflet de copil, Un curcubeu sublim în ecosez Vitraliu de culori în unic stil!

Amintiri statornice                   Amintiri nevolnice    de Camelia Ardelean                                                       de Nelu Preda Te-aș alunga din amintirea mea,                   Te-aș alunga din debaraua mea Cum toamna grea alungă, fără milă,           Și din apartament, fără de milă, O ultimă scânteie infantilă,                             Căci ai o minte slabă, infantilă, Restantă pe ...

E Sfântul Gheorghe, Mare Mucenic, Și Mare purtător de biruință ; În cinste voastră un pahar ridic, Și vă doresc doar bine și putință Să izbândiți în tot ce vă doriți,  Iar ziua voastră Gheorghe și Gheorghița Cu toți cei dragi să o sărbătoriți, Și sănătoasă să vă fie ființa! Acestă zi de mare sărbătoare Creștină, să vă crescă și credința, Și până-n primăvara următoare Să nu cunoașteți ce e suferința. Să fiți la față luminoși și zdraveni La trup și suflet fără de prihană, Și astfel sigur voi veți deveni Cunoscători de-a sufletului hrană. De ziua numelui eu vă doresc, O viață lungă cu prosperitate Cu fericire, și vă mulțumesc, Pentru citire și sinceritate!

Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai, Iată se-ntâlniră și se sfătuiră, Mândri senatori, delapidatori, Cum să izbândească să mai prelungească Mandatele lor, și să stea în for Încă patru ani, plini de somn și bani. Neavândă măsură, pun candidatură Pentru-a fi aleși, chiar de-s înțeleși Să vândă păduri ca niște scursuri, Să facă legi rele, pentru muhaiele, Să-și dea pensii mari ca niște avari, Salarii umflate, prime-ndestulate, Bani pentru chirii, și-alte șmecherii. Și nefiind de-ajuns, averi și-au ascuns Tocmai în Bermude, sau aici la rude. Toți sunt sărăcuți, n-au nici doi leuți După declarații, trăiesc din donații! Măre se-ntâlniră și se sfătuiră Cum să însăileze, bani să candideze, Dar nu banii lor, bani de la popor! Vor lua pe-nserat, de la un magnat Bani ca danie, de campanie Ce-i vor da-napoi, înmulțiți cu doi, Publice contracte, cu falsuri în acte, Truc în licitații, fără contestații. Zis, și-apoi făcut, ei s-au încrezut În p...

Din clocot de gânduri se naște frumosul, Ofranda ce-i scrisă cursiv pe hârtie,  Cu câtă sudoare, dar nimeni nu știe Iubirea cu care și-aduce prinosul Cuvântului scris, destinat a ajunge În sufletul celuia care-l citește ; Cu-atâta migală el îl meșterește, Odată citit, să ajungă a unge. Din clocot de gânduri se naște frumosul, Poetul e doar instrumentul divin, E versu-i cu miere dar și cu pelin, Căci om e și el, nesfârșit păcătosul! 

E primăvară iar iubito, iubirea noastră va-nflori Precum toți mugurii din ramuri, ce vor îmboboci ; Sub Soarele de-aprilie, noi vom sărbători, Un jubileu al dragostei ce s-o statornici. E primăvară și mi-e dor de flori de liliac, Să le culeg, să ți le dărui, iar tu să mi te bucuri ; Sub foișor să ne iubim și să făcem conac, Să-mpărtășim cu dragoste atâtea mii de lucruri. E primăvară și e verde, din nou al nostru suflet, Chiar dac-avem de-acum nepoți, suntem adolescenți, Cu simțuri vii și sprinteni iar la minte și la umblet, Cu ochii larg deschiși privim efervescenți. E primăvară, și-or mai fi și altele la fel, Dar pentru noi e unică cea în desfășurare, De vreo treizeci de primăveri împărtășim un țel, Iar frumusețea ta e vie, fără asemănare! E primăvară iar, iubito!

Viața-i un joc cu reguli complicate, Care se schimbă când le-ai învățat, Din tinerețe până-n senectute Tot timpul ai ceva de reproșat Destinului, sau poate întâmplării, Ce te-a adus așa cum n-ai dorit, Căci jocul vieții n-are nici fruntarii Nici un arbitru pentru mituit. Pierzi doar pe mâna ta, dar și câștigi Experiență mult prea prețioasă În jocul vieții poți ca să te ”frigi” Sau să nu ai defel nici o angoasă. De-aceea omule trăiește-ți viața Ca pe un joc mereu câștigător, Resentimentele, dar și povața, Le folosește ca să fii învingător!

E-atăta primăvară-n noi, Când seva stă să izbucnească Făcând copacii să-nflorească, Și ne-nfioară pe-amândoi. E-atâta primăvară-n noi, Când dau să iasă ghioceii La tâmple precum mielușeii Dar sufletul e tot vioi. E-atâta primăvară-n noi Îndrăgostiți suntem mereu Indiferent cât e de greu Suntem ai dragostei eroi.

Ți-am ridicat altar din amintiri, Azi nu mai ești, dar parcă ești mai vie, De-aceea scriu această poezie Ce-i închinată fostelor iubiri. Te-ai ridicat la ceruri prematur, Iubirea nostră-i dincolo de nori Prinos ți-aduc acest buchet de flori, Și o să plâng până mă satur. Ți-aprind și-o candelă să-ți dea lumină În paradisul unde sigur ești, Știu că la mine veșnic te gândești Până ce mie clipa o să-mi vină, Și ne vom regăsi acolo-n cer, Mai tineri, mai curați și-ndrăgostiți, Dar pân-atunci, iubito, să nu uiți Să-mi vii în vise pline de mister, Și-n ele s-avem marile trăiri Ce ni le-a refuzat această viață Ce-atârnă de un firicel de ață ; Ți-am ridicat altar din amintiri.

Să nu mă uiți, chiar dacă deodată Iubirea ce a fost s-a spulberat Fusese-așa frumos și e păcat Să nu ne mai vedem câteodată, Ca doi prieteni buni să depănăm Ce-a fost sublim, acea iubire care Ne-a reunit, n-a fost întâmplătoare, De-aceea să-ncercăm să n-o uităm. Să nu mă uiți, nici eu nu te-oi uita Atâta timp am fost îndrăgostiți ; Cu despărțirea am fost oropsiți, Dar asta-i viața, nu-o poți evita!

Sunt suspect de iubire, e de-ajuns să te văd Iară inima-mi bate tot mai des și-ntrevăd Cum ar fi ca să fim împreună noi doi Solidari, îmbătați de cuvinte și ploi, În al verii peisaj cu averse iuțite Sta-vom îmbrățișați, cu săruturi grăbite, Ne vom mărturisi împreună iubirea Și va pecetlui ploaia grea, fericirea. Sunt suspect de iubire, recunosc vinovat, Să mă-nlănțui iubito cu sărutu-ți sublim, Când vom fi mai bătâni de el să ne-amintim, Să păstrăm peste timp tot ce e-adevărat.

 (tatălui meu, Nicolae Preda) De-ai mai trăi, tăticule mi-aș face Timp să petrecem molcom amândoi Căci niciodată n-a fost pentru noi Răgaz să stăm în liniște și pace. Mereu am amânat ziua în care Să îți acord mai mult din timpul meu Credeam c-o să trăiești ca și un zeu Dar bătrânețe-a fost neiertătoare. Acum e prea târziu și-o să regret Cât voi trăi că n-am stat împreună Mai mult, c-aveai o vorbă bună Și-o mină, parcă văd al tău portret ; Privind la el ne alung ăm aleanul Căci ne lipsești așa de mult Aș vrea să fii din nou să te ascult Dar implacabil trece anul, Mai trece unul, iată-s doi De-ai mai trăi am face-o-groază De lucruri care-acum contează, E târziu însă pentru noi. Nu pot decât să-ți port iubirea În suflet trează pe vecie, Să ne-ntâlnim în veșnicie Să ne-mplinim cu toți menirea.

Nu pot să fur, să mint, să-njur Iar când îi văd pe alți-n jur Cum fură cu nerușinare M-apuc-o sfântă indignare, Că-mi vine ca să dau cu ei Până la brâu, ca-n bazme zmei Să îi îngrop să nu mai fure Precum fac furii în pădure! Dar fiindcă nu sunt violent Și am o brumă de talent Le scriu o mică poezie Să-i ”bâzâie” la ”melodie”! Dar știu că-n nesimțirea lor Nu e ceva supărător Însă nu pot să mă abțin Și să nu ”vărs” puțin ”venin”!

Speranța nu moare, renaște mereu Mai vie, mai trează cu cât ni-e mai greu Ne ține în viață când tot se destramă, Ghidându-ne pasul ca tată și mamă. Cu toții depindem acut de speranță Ne dă acea forță-n secunda instanță Când credem că totul e poate pierdut Ea la deznădejde îi face un scut, Să nu ne atingă, să nu ne perturbe Să mergem la pas în hățișul din urbe Să ștergem din minte cuvântul ”înfrânt” ”Speranță” ne fie cuvântul cel sfânt!

Să fie destinul un dat intangibil Ursit de la naștere, trăit mai apoi? Sau totul în viață depinde de noi Voința și crezul fiind indestructibil? Destinul ne poartă sau noi îl purtăm Precum râul trunchiul, sau barca pe noi? E sigur că suntem chiar proprii eroi În bildungs romanul ce-l elaborăm! Neștiind care-i calea spre propiul destin Tu omule crede, și speră, și mișcă, Chiar dacă-n cărare e doar o podișcă, Tu ești ”bucătarul” la propriul ”festin”!