E soare!

E soare și mi-atât de bine, te-aș vrea aproape ca să fii,

Mi-e dor și gândul către tine stârnește-n minte-alegorii

De versuri destinate ție, iubirii ce ți-o port mereu –

Efluviu simt de poezie, ești muza cugetului meu.

Iar soarele pe bolta-albastră, străluce-ntruna buclucaș,

El știe de iubirea noastră și ne va fi mereu părtaș

La tot ce-nseamnă împlinire, la tot ce e menit să fie

Întru o veșnică idilă, țesută-n vers și poezie.

E soare-n suflet, iar distanța ce ne separă-i un nimic,

Mă-mbată azi exuberanța și-s hotărât să nu abdic –

Vom fi un cuget și-o simțire, cât vom umbri acest pământ,

Și îți dedic spre nemurire aceste versuri – legământ,

Un legământ pentru iubire și dăruire-n absolut,

A cărui sinceră rostire, va face munții să îi mut –

Tu știi iubirea ce ne leagă, iar sufletul ți-e minunat,

Aș vrea s-o afle lumea-ntreagă, sub soarele imaculat!