Iubito,-n seara asta...

Iubito,-n seara asta minunată când mușețelul a-florit în crâng,

Iar liniștea de foșnet tulburată, al frunzelor de plop, aș vrea să stâng

În brațe mijlocelu-ți de naiadă și buzele aș vrea să îți sărut –

Însă te rog ca nimeni să nu vadă nimic ce între noi s-a petrecut,

Va fi secretul nostru cu pecetea iubirii minunate dintre noi,

Și astfel potoli-vom setea de-a fi alături, de-a sta amândoi –

Ce poate fi mai minunat pe lume decât iubirea ce-i împărtășită

Și ce-ar putea din toate cele bune să-ți stea alături, dragă mea iubită?

Nimic nu e asemenea cu tine, nimic nu e atât de minunat,

Iubirea mea-i enormă, știi prea bine, un sentiment atâta de curat

Cum n-a mai fost și n-are să mai fie, îl simt și e atât de-nvolburat –

Cu tine-alături nu-i filozofie prea mare orice-i de-nfruntat.

În seara asta întâlnirea noastră, de nimenea știută, în zăvoi,

Va fi asemeni florilor din glastră, eu mii de dulci cuvinte spune-voi –

Otava ce cosită va fi patul în care te voi așeza cu mult alean,

Și poate, mare ne va fi păcatul, de-a ne iubi o noapte cât una an;

Dar un păcat în sine nu-i iubirea, e-un fel de-a spune c-ar fi intezis

Să ne iubim, deși asta-i menirea, chiar nepecetluită, ți-am prezis

Că noi vom fi-mpreună cât ni-i viața și-apoi în absolut în Paradis,

Spre tine tot mereu ”mă poartă ața”, iar fericirea, iată ți-am promis.

Acum în seara asta minunată când tot ce-i viu în crâng ne celebrează,

Aș vrea ca tu să simți tot absolutul, cum inima în mine trepidează,

Căci noaptea e prea mică, trece iute, șuvoiul de iubire e imens,

Iar gesturile tale-aproape mute, dau dragostei din noi atâta sens.

Dar iată, zorii zilei se arată, noi ne trezim din somnul așternut

Spre ziuă – te privesc iubită fată și roua peste tine s-a cernut –

Ai stropi de apă-n păr – mărgăritare, ce strălucesc în soarele ivit,

Ești minunată, ești încântătoare, iar eu nu mă mai satur de privit!