Iubesc, trăiesc și simt...

Iubesc, trăiesc și simt prin poezie, miracol doar de Cer înfăptuit,

Mai scriu din când în când și-o erezie, în ochii celor fără de zenit –

Sunt mulți chemați să reprezinte ginta, puțini aleși de timpul nemilos,

E mai ușor ca să vorbești cu flinta, decât cu versul să fii de folos.

Iubesc, trăiesc și simt prin poezie, prinosul ce i-l dau iubitei mele

E sincer, nu-i o nerozie, în versuri ce se vor prin colb de stele,

Și dacă inima-i vibrează, la versul meu stângaci dar debordant,

Condeiul meu azi jubilează și scrie parcă-un pic mai elegant

Despre lumină, despre viață, despre iubirea veșnic răbdătaore –

Iubito, dac-ai fi de față, ți-aș pune lumea-ntreagă la picioare

Și-n versuri calde, dulci, te-aș dezmierda, dar ești departe, e-o fatalitate,

Așa că versul meu îți va recomanda, să dai în viață o finalitate

La despărțirea noastră fortuită, aproape ca să-mi vii  și să te am –

De mine tu vei fi mereu iubită precum Luceafărul ce-mi bate-n geam,

Precum lumina ochilor în ceas de veghe, când te aștept cu dor să vii,

Fiindcă tu ești fără pereche - ți-aș umple casa-ntreagă de copii,

Dar e târziu, sunt singur – depărtarea mă face ca să-ți scriu acum cu dor,

Fată ca tine nu e cât e zarea, iar eu la scriitură  nu am spor –

Mă-mbât cu gândul că vei fi cu mine, cât mai curând am să te țin la sân,

Și sper iubito că voi fi cu tine și însoțit cu tine-am să rămân.

Dar până-atunci, am versul, poezia, prin care eu iubesc, trăiesc și simt,

Abia aștept să simt euforia-ntâlnirii – n-am să mă dezmint,

Va fi o primăvară a iubirii, cu trilul de privighetori în noapte,

Cu gingășie, cum e-n legea firii și murmur de extaz în mii de șoapte.