Democrația

Ea este sublimă doar în teorie, în viață-aplicată e-un amplu coșmar,

Din toți politrucii s-aleg doar o mie, ce n-au în glagorii o spiță măcar.

Votează toți proștii, și oligofrenii, ce-și vând conștiința pe-un litru de vin –

Le cântă prohodul și multe utrenii, iar țara, poporul, e plin de venin

Căci nu mai există în lumea aceasta, ca în România atâta popor,

Neștiind nici planeta, din pricina asta, li-i mintea-ncețată cum este un nor –

Votează cu mațul, votează cu mintea redusă de patimi la simplu organ,

Sunt mici precum lintea, din pricina asta, stârnesc câteodată chiar un uragan,

Iar țara sărmana condusă-n genune, de toți politrucii aleși la toptan,

Își pierde averea, își pierde renume și-i tot mai săracă în an după an,

Iar toți inamicii, profund jubilează, se fac că ne-ajută cu sfaturi și bani,

Dar ne-ndatorează și astfel creează prăpastii căscate în puntea de ani.

Ce-or face urmașii, ce-or face copiii, ce au moștenire un P.I.B. anual,

De plată spre dânșii ce-s frați ai stihiii, și pun încă-o dată de-un nou ritual,

În care declară pompos și angelic că-s bune intenții ce au pentru noi,

Dar vezi că-mprumutul cu iz psihedelic, ne bagă profund tot mai mult în noroi?

A fi democrat cred eu, presupune un minim decent de glagorii în cap,

Căci altfel de e generează-o ”minune” și toate-aberațiile nu mai încap

În inima țării, în cugetul ei, se cască prăpăstii ce nu-s de trecut –

Când doarme conștiința, lăsăm pe mișei să ne încropească-ntru somn așternut.

De-ar fi după mine, iar vot cenzitar, aș pune în țară și oameni cu cap,

Și-ar spune cuvântul, n-ar fi în zadar, iar democrația, n-ar fi handicap.

Ne naștem cu toții cu câte-n ”talant”, mai mare mai mic, după voia de Sus,

Dar eu cred c-ar fi infinit elegant, să și judecăm tot ce vrem a fi spus –

Iar locul în lume, să-l știm că-i corect, valoarea în sine să ne fie curată,

Și sigur, atunci n-ar mai fi vreun abject, ce fiind ilicit, rău profet se arată!