De n-ai fi tu!

De n-ai fi tu, pădurea n-ar fi verde, câmpia-ar fi aridă peste tot,

Iubirea mea e mare și poți crede, că fără tine eu a sta nu pot.

De n-ai fi tu, nu așa avea nici vise, nici idealuri de concretizat,

Iar toate lucrurile ce ți-au fost  promise, în lipsa ta le-aș pune la mezat.

De n-ai fi tu, nici soarele lumina, nu ar mai răspândi-o pe pământ,

M-aș stafidi precum uscată pruna și n-aș mai vrea să fiu pe-acest pământ.

De n-ai fi tu, iubito, tot ce-mi ești, aș fi neconsolat în astă lume,

Dar tu îmi ești crăiasa din povești – și-n somn rostesc, blând al tău nume.

De n-ai fi tu, iubito, primăvara n-ar mai avea nici flori nici tril de ciocârlii,

Iar eu aș sta și-aș pierde toată vara, visând în noapte numai grozăvii.

De n-ai fi tu, nici nori n-ar exista, nici ploi, nici vânt și nici ninsori,

Însă tu ești, se poate constata și toate zilele-mi sunt sărbători.

De n-ai fi tu, noianul de cuvinte, nu l-aș așterne-atâta de ușor,

Tu îmi ești muză și-am o rugăminte: iubește-mă la fel pân’-o să mor,

Și-am să-ți dedic șuvoi de poezie și ai să fii a inimii regină –

Iubirea noastră nu e erezie, iubește-mă intens fără vreo vină!