Un demon crud

Un demon crud s-a infiltrat în Rai, sub aparența omului de treabă,

Dând iama-n îngerii cei puri și vai, la câte vieți ar trebui să dea el seamă?

În mintea-i sadică credea că-i Dumnezeu, acest călău atâta de bolnav,

A siluit, ucis și torturat – un derbedeu, sălașul lui de sânge e jilav.

 

În lașitatea lui cea fără margini, a abuzat de legea crudă-a forței,

Precum șacalii cruzi, venali, haini, apoi a dat scânteie torței –

A încercat să șteargă-n foc și pară, atâtea crime fără precedent,

Apoi s-a străduit să pară, că totu-a fost un simplu accident.

Nu-i nici o lege care-n lumea asta să fie aspră cum s-ar cuveni,

De piele eu l-aș jupui și basta, apoi la câini l-aș da, i-ar conveni?!

O moarte-i prea ușoară pentru monstrul cu chip uman, dar diavolul curat,

Păcat că Statu’-apărătorul nostru, s-a dovedit un mecanism gripat!

Și Iadul e Eden pe lângă fiara cu chip uman și suflet de hienă,

Iar viermele uman picat cu ceara, să fie, iar sufletul să-i ardă-n Gheenă!

Pe veci să-I fie numele hulit și șters din Cartea Vieții pe vecie,

Căci el pe lume 'geaba a trăit, iar crucea să îi fie o stafie!