Iubita mea...

Iubita mea cu ochii negri și păr de parcă-i de-abanos,

Ce-s minunați și sunt integri, iar pletele îți cad în jos

Pe umerii catifelați, ca laptele, albi, mătăsoși,

Rotunzi dar și imaculați -  Doamne, și-atâta de frumoși.

Doar ce-am plecat de lângă tine -  ai fost a mea, iar eu al tău,

Dar e ceva ce mă reține în preajma ta – singur mi-e rău,

Iar depărtarea mă omoară, te-aș vrea mereu să fii a mea,

Deși afară-i plină vară, în inimă am iarna grea –

Fără de tine, albu-i negru, iar caldu-i rece, aspru ger,

Iar inima-mi bate alegru – vreau să pătrund al tău mister –

Te-aș vrea a mea pe totdeauna și nu-i păcat că vreau așa,

Suntem ca soarele și luna pe și-n infinit vom atașa

Cuvinte dulci, trăiri intense, și zbuciumul dulce-amar

Iar sentimentele imense, nu se vor consuma-n zadar –

Te vreau aproape, mai aproape, un singur suflet contopit,

Cu-al meu pe a iubirii clape, mă las de tine răscolit

În cântece de pianină, alegro, andante apoi lin

Pe-a sufletului cordelină, să îmi vibrezi scăpând de chin,

Și inima-mi bătând frenetic, și sufletul ce-i copleșit

De simțământul dens ermetic – ca tine n-am mai întâlnit –

Ești minunată-n toate cele, ești idealul pentru mine,

Aș vrea să te feresc de rele, să-ți fie-n toate numai bine –

Tu știi că-am fost și-n altă viață, un cuplu mult îndrăgostit,

Serenitatea-ți de pe față, mă face blând și fericit.

De-abia-am plecat de lângă tine, iubita mea fără egal,

Și-acum să mă întorc îmi vine, surâsul tău îmi e vital –

Ești aerul ce mă animă, ești fructul pomului oprit,

Simt doar iubire, multă stimă și-un sentiment de infinit!