”Cu tine azi din trup eu sânger” - Parodie după ”Cu tine eu am trup de înger”, de Manuela Cerasela Jerlăianu

Cu tine eu am trup de înger                  Cu tine azi din trup eu sânger

   de Manuela Cerasela Jerlăianu                                         de Nelu Preda

De-ar fi să mă mai nasc o dată, eu tot pe tine te-aș iubi,      De-ar fi să mă mai nasc o dată,pe-una ca tine n-aș iubi   
Te-aș căuta sus, în genune și pe Pământ pân' te-aș găsi,        În pușcării și-n pleava toată, escrocă-asemeni n-aș găsi,
C-așa o inimă curată, nu am aflat pe nicăieri                        Așa o inimă parșivă, nu mai există nicăieri
În astă lume-nfierbântată, cu trup de nimfă-a unei veri.                     Păcat de firea-mi emotivă și c-am pierdut atâtea veri.

M-ai cucerit din prima clipă, ești vocea unei poezii,                          Credeam că ești un înger care, îmi recita la poezii,
Ești bunătatea-n trup și suflet, ești om și înger printre vii,                 Dar când te-am cunoscut, azi sânger ca nimeni altul printre vii,
Ești infinitul din culoare, pe care-l port în piept mereu,                     Tu ești coșmarul vieții mele, de care-mi amintesc mereu,
Ești soarele care răsare, apoi se face curcubeu.                                  Gaura neagră sorbind stele, opusul unui curcubeu.

Ești primăvară și ești vară, ești toamnă, iarnă la un loc,                     Tu ești taifun la Nagasaky, dar și tornadă la un loc, 
Ești anotimpul vieții mele, cu suflet viu și ochi de foc,                      Zici că ești înger, dar tu sanchi, m-ai pârjolit precum un foc.
Fără de care nu am aer și mor ca timpul trecător,                               Credeam că ești năpasta care apare numai trecător,
Ca frunza dusă-n vânt de-a valma, de-un vânt hain și-asurzitor.        Însă nu vrei să pleci și basta, faci un scandal asurzitor.

Tu ești o binecuvântare, ești trup de vis adevărat,                               Tu ești în fapt pedeapsa care,  mă chinuie cu-adevărat,
Ești foc venit din altă zare, ești proletar și împărat,                             Un demon de prin altă zare, ce vrea să-mi fie împărat,
Ești o romanță de iubire, ești cer și apă și pământ,                              Cu-asemenea hal de iubire, curânt intra-voi în pământ,
Ești infinitul meu de gânduri, cuprins cu totu-ntr-un cuvânt.              Ești crunta mea nefericire, să te descriu nu am cuvânt.

Cu tine merg pe țărmul vieții, cu tine timpul îl străbat,                      Traseul către tribunale, l-am învățat, des îl străbat,
Cu tine lacrima e dulce, e rodul inimii curat,                                      Căci tu ești unică-n anale, cea mai venală - foc curat,
Cu tine pot să văd cum viața își cântă clipele trecând,                        De-abia aștept s-aud verdictul, de fondul cauzei trecând,
Cu tine somnul meu e dulce, prin vadul nopților oricând.                  Căci de când ți-am deschis procesul, mizerii eu aștep oricând.

Cu tine eu am trup de înger, în strai de zână îmbrăcat                        De când eu îți sunt soț pe lume, un strai decent n-am îmbrăcat,
Ce-a coborât dintr-o poveste, trăind frumos cu-adevărat,                   O dată n-ai gătit pe bune, m-ai spoliat cu-adevărat -
Cu tine inima e soare, arzând sub cerul fără nor,                                Tu mi-ai devalizat și cardul , iar banii s-au topit în nor,
Ca să iubesc fără de teamă, în taina clipelor ce mor.                           Mi-ai pus și coarne cu bastardul de prin vecini – era să mor.

Și te iubesc cum niciodată, așa un suflet n-am iubit,                           E inutil să spun acuma, cât de intens eu te-am iubit.
Chiar dacă-n jurul meu stă roată, un foc ce arde nesfârșit.                  Dar cred că-i de ajuns și gluma nu va dura la nesfârșit,
Tu ești lumina vieții mele! Ești tandru, vesel și frumos,                      M-ai înșelat cu avortonul, (măcar de ar fi fost frumos),
Tu mă înalți până la stele, cântând de dragoste duios                          S-a destrămat familionul și sentimentul cel duios!

Și mă cobori între poeme, cu pana visului trăit,                                   Azi mă trezesc în plină noapte, visând coșmarul ce-am trăit,
Făcând iubirea să mă cheme, în Templul timpului ivit                        Îmi amintesc de-a tale fapte și-adorm când zorii s-au ivit,
Și mă iubești între cuvinte, prin versul inimii trecând                         Aștept cu nerăbdare clipa, când ne-om vedea pe drum trecând
Și când lipsesc te văd cum sângeri, din sufletul de dor arzând.           Tu singură, iar eu cu tipa, cu sufletul de dor arzând,

Tu ești cuvânt cu glas de seară, cu vii miresme de cais,                       Cu care ți-am răspuns la gestul adulterin de sub cais,
Crescut pe-un ram de primăvară, adus de îngerul din vis,                    Sper că o să îți păstrezi protestul și vei avea coșmar în vis,
Și când te-ascult îmi cântă marea și leagănă al vieții mers,                  Să vezi și tu cum este viața, când ești ”tradusă”-așa din mers,
Făcând din mine și din tine, doi miri îndrăgostiți în vers.                    Să văd dacă-ți  ajunge ”ața” și de vei mai rosti vreun vers.

De-ar fi să mă mai nasc o dată, Pământul tot l-aș colinda                    De-ar fi să mă mai nasc o dată, cu tine n-aș mai colinda,
Și pace n-aș avea în suflet, nici aer pentru-a respira,                            Nu te-aș primi la mine-n viață, iară noi doi n-am respira
Aș lua putere de la soare și-aș lumina ca un poem,                               Același aer de la munte, când îmi rosteai acel poem,
Să pot cu focul dintre versuri, să scriu al inimii tandem.                      Îndrăgostiți, studenți de frunte, ajunși nefericit tandem.