E dragostea o simfonie...

E dragostea o simfonie pe-al vieții dulce portativ,

În doi, este o armonie cântată fără vreun motiv

Anume, fiindcă ea-i firească, e-un sentiment înălțător,

Trăit de stirpea omenească, când știe ce-i acela dor.

E dragostea o simfonie, ce-o cântă el și ea vibrând,

E-o artă și-o filozofie, trăind iubirea, strălucind,

Iubind iubirea manifestă, simțind sublimul absolut,

Ei diavolului-i joacă-o festă și îl trimit în disolut.

E dragostea o simfonie, alcătuită de-un duet,

Arcuș - vioară-n armonie, sunt el și ea, un brav dublet,

Care în Ateneul Vieții se manifestă cu mult har –

Un atribut al tinereții – la senectute aprig jar.

E dragostea o simfonie, cântată-n Si bemol-major,

Cere din plin prietenie și calități de aranjor –

Pe scena vieții, complicată, ești virtuoz dac-o păstrezi,

Căci dragostea e intricată cu ale sale dulci dovezi –

Blândețe, șarm și eleganță în cuget, trup și în simțiri,

Iubire fără aroganță și-un foc aprins scurs din priviri;

Aceasta-i simfonia vieții, secretul dulcei nemuriri,

Cântată-n vers de toți poeții, tezaur drag în amintiri.