Poetul

Prin vers găsește alinare la sufletul cel tumultuos,

Cu dăruire și candoare fixează-n slove ce-i frumos –

El nu visează nemurirea, dar o atinge când și când

Prin versuri care au menirea ca să ne lase fremătând

De dorurile neștiute ce le trăim subconștient,

Pe care el ni le azmute și le trăim așa ardent

De parcă-am fi o vâlvătaie stârnită de un simplu vers,

Ce scormone în măruntaie ivind un tainic univers

Al sufletelor simțitoare, sensibile la ce-i frumos,

Trăirile-ademenitoare ne sunt de un real folos –

Căci la-nceput a fost cuvântul care clădește curajos,

Iar el poetul, nopți de-a rândul îl cizelează migălos.

Chiar de-i vetust, îi dă valoare și noi valențe, negreșit,

Iar dacă pentru fiecare găsește sensul potrivit

E mulțumit știind că menirea și-a împlinit-o temerar,

Subsidiară, pomenirea va fi al operei lui dar.

De-aceea, când veți întâlni poetul în cartea sa cu poezii,

Citiți cum face înțeleptul, chiar de-ntâlniți și erezii,

Luați har și tâlc din ce vă spune cu ritm și rimă, negreșit,

Iar steaua sa nu va apune, nu va cunoaște asfințit.