Iubita mea-i o poezie

Iubita mea-i o poezie, atâta-i de armonioasă,

La trup și suflet simfonie, e blândă, caldă și voioasă.

Iubita mea e vers duios, ce mângâie și oblojește,

Iar din al inimii prinos, cuvântul scris ea-l sfințește.

Iubita mea e ritm și rimă, poemul drag și cântător,

Eresul care mă animă în tot ce e înălțător.

Iubita mea e minunată, rimează-aprins în dor și cânt,

Cu poezia dedicată, ca ea nu-i alta pe  pământ.

Iubita mea e slovă sfântă, căci are nume de-ametist,

Și simte inima că-i frântă, dacă mă vede că sunt trist –

Iubita mea e trup și suflet cu mine-n toate câte sunt,

E dăruire și răsunet, e unică pe-acest pământ.

Iubita mea e melodie, de violină și oboi,

Și mi-e în suflet simfonie ce o gustăm ades în doi –

Iubită draga a aceasta, ce o iubesc nețărmurit,

E aurul din lumea asta, de focul sacru lămurit.

Iubita mea-i o poezie, atâta-i de armonioasă,

Aș face și o erezie ca să o știu la mine-n casă –

Să-i fiu, să-mi fie fericire, pe zi să ne iubim mai mult,

Un dar de la Dumnezeire, îndemn pe care să-l ascult.