Cristina

Ai ochi-albaștri precum cerul,
Aș vrea să le pătrund misterul
Privirii calde de-odaliscă
Care atenția-mi confiscă.

Ai păr ca pana corbului,
E neputința verbului
De a-l descrie unduios,
Cu stă pe umeri dalbi în jos.

Ai pielea precum laptele,
Cum nu-mi auzi tu șoaptele
De dor s-o mângâi, s-o sărut –
Oare nu asta tu ai vrut?

Când mi-ai trimis fotografia,
Nu mi-ai știut biografia?
E prea târziu căci vâlvătaia
În suflet a aprins văpaia!

Și nu visez decât la clipa
Când dorul își va lua aripa
Și voi vedea-o bat-o vina,
Pe draga mea Cristina!

4 comentarii:

  1. Cristina, acum trebuie sa chemi pompierii! :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sigur că da, cine a pus-o să facă scântei lîngă benzină! Semeni vânt, culegi furtună! Merci pentru citire Cristi!

      Ștergere
  2. ,,Incitantă,, Cristina. Dar, a primit replica prin versurile tale, Nelu. Exact, semeni vânt culegi furtună. Satiră în vârful condeiului tău. Mi-a plăcut. Felicitări, Nelu.

    RăspundețiȘtergere